Un botoșănean care se află de patru ani la muncă în străinătate a constatat că a lucrat, cel puțin în actele de la Fisc, timp de un an, ca medic la un spital din Botoșani.
Bărbatul în vârstă de 48 de ani, de profesie tâmplar, a constatat la revenirea în țară că, în perioada ianuarie 2015—ianuarie 2016, a înregistrat venituri semnificative, de peste 50.000 de lei, de pe funcția de medic specialist la unitatea spitalicească din municipiul Dorohoi.
Mihai Turețchi a venit în România pentru a obține o adeverință de venit pentru a regulariza impozitele în Germania, țară în care lucrează din 2013. În momentul în care a solicitat la Administrația Finanțelor Publice documentul care să ateste că nu a avut venituri în România a constatat că timp de 12 luni a fost inclus pe statul de plată al Spitalului Municipal din Dorohoi.
“Nu am avut niciodată nicio relație contractuală cu Spitalul Municipal Dorohoi. Nu știu de unde au datele mele. Nu mi-am dorit să fiu medic niciodată. (…) Am hârtii date de instituțiile statului prin care se atestă că eu figurez ca angajat și chiar cu măriri salariale pentru merite deosebite. Am contactat un avocat și mi s-a spus că sunt suspiciuni de comiterea unor infracțiuni grave, începând de la fals și uz de fals”, a afirmat Mihai Turețchi.
Directorul spitalului din Dorohoi, Emilian Vamvu, susține că bărbatul nu a fost niciodată angajat al spitalului și că situația a fost generată de o inversare a unor cifre din codurile numerice personale ale acestuia și ale unui medic dorohoian.
“Acest cetățean nu a fost salariatul unității, fiind o greșeală în CNP-ul unui salariat. Pe loc s-au făcut declarațiile și eroarea a fost corectată”, a precizat Vamvu.
Bărbatul a făcut o plângere la Poliție, în care a arătat gravitatea faptelor petrecute. El a subliniat că, prin erorile de la Spitalul Municipal Dorohoi, a suferit prejudicii importante, pierzând aproape 2.000 de euro pe care statul german i le-ar fi acordat ca urmare a regularizării, dacă veniturile din România erau zero. (Sursa: Știri Mondene)
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Noaptea aceasta trecem la ora de iarnă: De ce NU renunțăm la schimbarea orei
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024