O anchetă a poliţiştilor declanşată în cazul unui atac asupra unei familii botoşănene a scos la iveală că jaful a fost pus la cale din penitenciar.
Acuzat de tentativă de tâlhărie, cel care a orchestrat totul a fost condamnat la trei ani şi patru luni de închisoare. În schimb, alţi trei complici care au participat la atac au scăpat cu pedepse cu suspendare, după ce unul dintre ei a dat totul pe faţă.
Atacul a avut loc în noaptea de 1 spre 2 februarie 2017, când Nicolae S., de 38 de ani, împreună cu trei cunoscuţi de-ai săi, Florin A., de 24 de ani, Florentin V. şi Andrei Ionuţ M., ultimii doi în vârstă de 21 de ani, toţi din Pomârla, au băut într-un bar, după care s-au dus peste soţii G.B. şi V.B. din comuna Hilişeu Horia cu gândul să le fure banii. În timp ce doi stăteau de „şase”, ceilalţi doi au intrat în casă peste cei doi vârstnici.
Cu fesul tras pe faţă şi înarmat cu un cuţit, Nicolae S. i-a lovit pe bătrâni, cerându-le banii, doar că având prezenţă de spirit, bătrâna a reuşit să iasă în curtea casei şi a început să strige la vecini după ajutor. În acest timp, Nicolae S. s-a pierdut cu firea, iar în lupta cu bătrânul şi-a pierdut fesul. De frică să nu fie prinşi, tâlharii au renunţat la pradă şi au fugit.
În urma investigaţiilor, poliţiştii au ajuns inclusiv la barul în care au băut cei patru atacatori înainte de jaf, Nicolae S. fiind identificat după fes. Aşa se face că, după două săptămâni, poliţiştii au descins la locuinţele celor patru, iar ce l-a dat de gol pe principalul suspect a fost chiar o scrisoare de la fratele său din penitenciar, în care se specifica că bătrânii ar avea în locuinţă 4.000-5.000 de euro şi 20.000-30.000 de lei. Ba mai mult, s-a găsit şi cuţitul folosit în timpul atacului. (Sursa: Opinia de Dorohoi)
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Podul spre tragedie: Risc imens pentru şoferii din Botoşani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Salvatori ai celor mai mici vieți: Aparatură de ultimă generație pentru nou-născuții din Botoșani
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024