Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, a oferit detalii legate de cum va fi vremea în acest început de toamnă.
Potrivit meteorologului, după zile întregi de caniculă, temperaturile scad simțitor, urmând ca toamna să debuteze cu cel mult 25 de grade în cea mai mare parte a țării, scrie Antena 3 CNN.
”Vorbim și astăzi, ultima zi din vara 2023, de fenomene de instabilitate pentru o bună parte din țară, nu la intensitatea celor care s-au desfășurat în ultimele 24 de ore și mai ales pe parcursul zilei de ieri.
De mâine, veștile sunt bune. Debutăm cu o toamnă mai caldă decât în mod obișnuit având în vedere deja regimul de temperaturi care, mâine, la scara întregii țări, se va situa între 23 până la 32 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia Română. O vreme frumoasă din punct de vedere termic, local, în sud-estul țării, chiar călduroasă, pentru că 32 de grade caracterizează o vreme călduroasă pentru un debut de toamnă.
Avem și o probabilitate de a mai înregistra averse, în special în zona montană și submontană, așa cum menționam anterior, nu la intensitatea celor văzute în ultimele 24 de ore.
Sâmbătă și duminică, sfârșitul de săptămână, aduce valori ce vor caracteriza o vreme în încălzire, 33...34 de grade, în special în sudul țării. Ne apropiem din nou de pragul unei zile de caniculă.
Săptămâna următoare va debuta însă cu o vreme în răcire, în special în jumătate de sud-est, acolo unde temperaturile se vor situa doar până la cel mult 25 de grade Celsius, în timp ce în partea de vest vom mai consemna valori peste pragul unei zile de vară, peste 25 de grade Celsius”,
a explicat Elena Mateescu.
(Sursa foto - EuroNews)
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024