Urmele lăsate în carosabil de activitățile de deszăpezire se află începând de astăzi în curs de remediere.
Primarul Cosmin Andrei a declarat luni dimineață că a dat comandă de lucru pentru plombarea gropilor de pe străzile orașului.
„Dincolo de cele întâmplate administrația merge mai departe și astăzi dimineață mă ocup de problemele stringente ale orașului reprezentate de gropile din carosabil. Pentru acest lucru avem patru echipe în teren care se ocupă de problemele urgente. Suntem pe strada Pacea, pe Marchian, pe Calea Națională, pregătim carosabilul pentru asfalt. Într-o zi, două, reparăm problemele urgente și într-o săptămână ne apropiem de finalizare”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Cele mai afectate străzi din oraș au fost deja prioritizate și se lucrează în zonele în care există cel mai mare disconfort pentru botoșăneni.
Lucrările vor fi efectuate gradual.
„Continuăm cu asfaltarea străzilor din muncipiul Botoșani, așa cum mi-au cerut botoșănenii. Prima dată, Mihail Kogălniceanu, parte din centura ocolitoare a muncipiului Botoșani, strada Pacea, care este foarte afectată, de la strada Viilor până la George Enescu, Hand of Help. Apoi, în etapa a doua, vom continua cu strada Pacea până la intersecție cu strada Sucevei”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
De asemenea, anul acesta se vor dezafecta scuarurile rămase pe Calea Națională, în vederea lărgirii suprafeței carosabile.
De asemenea, vor demara lucrările pe străzile care fac parte din Cvartalul 1 și Cvartalul 2, fondurile fiind asigurate prin programul Anghel Saligny sau din buget local.
În paralel, conducerea Primăriei pregătește bugetul pe anul acesta, cu documentația aferentă pentru toate investițiile programate în 2024.
Angajatori din Botoșani, întâlnire cu inspectorii de muncă la sediul ITM: CE s-a discutat
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Laborator performant inaugurat în ultima zi de președinte a Doinei Federovici – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024
Polițiștii botoșăneni i-au vizitat pe elevii unui liceu din județ în „Săptămâna Altfel”
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Un nou drum județean intră în proces de modernizare
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024