În aceste momente, pe strada Victoriei, din municipiul Botoșani, este o adevărată desfășurare de forțe.
Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani, cu trei autospeciale, dar și ambulanță SMURD, intervin pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o casă aflată în apropierea sediului Teatrului ”Vasilache”.
Flăcările au izbucnit, din câte se pare, în zona acoperișului, acesta fiind distrus parțial. Pompierii încă se află pe imobil și încearcă să stingă focul complet.
La acest moment se bănuiește că focul ar fi izbucnit de la un horn necurățat.
De altfel, în imobilul de unde a pornit incendiul locuiește o bătrână care are peste 80 de ani, iar soba cu lemne este singura sursă de încălzire pe perioada rece.
Până în acest moment nu a fost înregistrată vreo victimă, ambulanța SMURD fiind solicitată să intervină doar dacă ar fi fost absolut necesar.
Având în vedere că incendiul s-a produs în zona acoperișului, un echipaj de la Delgaz Grid a întrerupt furnizarea energiei electrice pentru a nu exista și alte riscuri.
În zonă au ajuns și mai multe echipaje ale Inspectoratului de Poliție Botoșani. În acest moment traficul este redirecționat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
A murit un actor care a jucat și pe scena teatrului botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024