În stare latentă de mai bine de un an, scandalul din PSD Botoşani ia amploare. După plecarea din partid a deputatei Mihaela Huncă, încă un parlamentar a luat atitudine faţă de ceea ce se întâmplă în partid.
Este vorba de Răzvan Rotaru, unul dintre foarte puţinii social-democraţi care după preluarea preşedinţiei de către Doina Federovici a avut curajul să îşi exprime public dezacordul faţă de anumite acţiuni ale PSD.
“Nu am fost niciodată consultaţi, nu am fost niciodată luaţi în seamă. S-a trecut peste noi ca parlamentari. Eu am mai tras un semnal de alarmă mai demult, dar nu a vrut nimeni să mă bage în seamă. Cred că trebuie să ţină cont şi de sfaturile noastre, de ideile noastre, pentru că nu suntem totuşi luaţi de pe stradă. Suntem parlamentari PSD, avem o vechime în partid foarte îndelungată, am făcut multe pentru acest partid şi nu sunt de acord să fiu batjocorit, umilit de către o parte din colegii mei”, a declarat Răzvan Rotaru, citat de HotNews.ro.
Deputatul crede că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, ar trebui să se retragă din funcţie şi, pe de altă parte, şi-a arătat sprijinul faţă de primarul general al Bucureştiului.
“Susţin şi demersul d-nei Gabriela Firea, pentru că nu se mai poate cu atâtea lucruri care se întâmplă în interiorul partidului şi, dacă nu vom aplica rapid o strategie să schimbă anumite lucruri, vom avea de pierdut cu toţii”, a mai spus Răzvan Rotaru.
Criticile sale vin după ce atât el, cât şi alţi colegi care teoretic fac parte din conducerea PSD Botoşani au devenit obiecte de decor în organizaţie, respectivii PSD-işti fiind profund nemulţumiţi că se impun oameni tot felul de oameni în funcţii publice de a căror numiri află din presă, deşi ar trebui discutate în forurile statutare ale partidului.
La scurt timp după ce Mihaela Huncă şi-a anunţat plecarea din PSD, a primti felicitări de la Răzvan Rotaru, care a dat însă asigurări că rămâne în partid.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024