Una dintre solicitările financiare de la aprobarea bugetului pe anul în curs la finele săptămânii trecute a fost referitoare la modernizarea unui cartier din municipiu.
Amendamentul a fost depus de viceprimarul Marian Murariu, urmare a numeroase solicitări venite din partea cetățenilor care locuiesc pe strada Aleea Pinului.
”Practic acest cartier este cuprins între strada Octav Onicescu și strada Prieteniei și între Vârnav și Bulevardul Mihai Eminescu. Acolo sunt foarte multe sesizări din partea cetățenilor referitoare la aleile de acces auto care sunt foarte deteriorate, trotuarele stricate iar locurile de parcare foarte puține”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Suma de 50.000 de lei a fost aprobată în buget pentru documentația tehnică necesară derulării acestei investiții.
Aceasta este practic prima etapă până la începerea efectivă a lucrărilor de modernizare.
”Îmi doresc ca printr-un proiect de investiții să extindem locurile de parcare acolo unde este posibil, să lărgim puțin străzile, să refacem aleile pietonale și să fluidizăm traficul rutier pentru că mai avem o altă problemă. Dimineața, părinții care își aduc copiii la Școala 7 blochează efectiv acel cartier, iar cetățenii care locuiesc acolo nu pot ieși la primele ore ale zilei, până când nu se decongestionează traficul”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Concomitent cu documentația tehnică vor fi efectuate și mai multe studii pentru optimizarea traficului rutier prin crearea eventual de sensuri unice sau lărgirea unor străzi și astfel să fie înlăturate blocajele.
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024