Ministrul Marcel Boloş anunţă încă o amânare pentru voucherele educaționale pe care ar fi trebuit să le primească luna aceasta 55.000 de copii aflaţi în situații vulnerabile
Anunţate pentru luna ianuarie - februarie, alimentarea voucherele pentru educaţie suferă o nouă amânare, scrie antena3.ro
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), Marcel Boloș, a anunţat că 55.000 de elevi o să primească tichetele educaționale de 500 de lei abia în perioada martie-aprilie.
„Din păcate, durează un pic până când vom putea să le virăm banii. (…) Eu încerc și ne străduim ca să le putem asigura (tichetele educaționale – n.red) undeva în martie-aprilie.”,
a declarat Boloş pentru edupedu.ro.
Ministrul a anunţat şi că se intenţionează crearea unui nou mecanism de acordare a banilor pentru elevi, care să fie mai simplu şi mai eficient.
"Urmează să primească cardurile. Dacă, spre exemplu, ajungem într-o situație dramatică, ei vor primi și retroactiv banii. E păcat că nu am putut să le dăm când au avut nevoie.",
a mai precizat Boloş.
În anul școlar 2022-2023 sunt 405.000 de beneficiari, conform Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene. Pentru 160.000 au fost virații banii în perioada septembrie-noiembrie. 190.000 au primit cei 500 de lei în decembrie, iar restul de 55.000 urmează să îi primească în martie-aprilie.
ANUNȚ de la Modern Calor: CÂND începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire
Oana Sava
Oct 08, 2024
Aproape 100 de elevi din Botoșani plini de păduchi la începutul școlii
Oana Sava
Oct 08, 2024
ASTĂZI: Contracte semnate la Primăria Botoșani pentru achiziția de autobuze electrice
Oana Sava
Oct 08, 2024
Alertă europeană pentru mai multe tipuri de săpun: Mărci celebre, periculoase pentru piele
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024