În iunie 2016 potrivit fostului primar Ovidiu Portariuc, Parcul de Agrement Cornișa era gata. Au trecut încă doi ani și acest complex despre care s-a vorbit mult la Botoșani încă este parțial nefuncțional.
Totuși, săptămâna aceasta a avut loc poate una dintre cele mai importante ședințe privitoare la viitorul Parcului de Agrement Cornișa, cu participarea tuturor celor care au lucrat la acest proiect, inclusiv Gheorghe Ciubotaru de la Electroalfa.
„Ne-am adunat toți actorii importanți, la nivel de directori, patroni de firme, acolo lucrează vreo trei, patru constructori, nu doar Electroalfa International. A participat și proiectantul, responsabilii noștri din Primărie, ca să punem cap la cap problemele care încă mai sunt și să le cerem termene clare pentru finalizare. Ei au promis la nivelul cel mai înalt că vor ieși în data de 30 iunie din șantier”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.
Așadar, la finele lunii viitoare toți constructorii părăsesc șantierul, ceea ce înseamnă că în sfârșit lucrările sunt gata.
Urmează însă o nouă etapă extrem de labrioasă, aceea de obținere a autorizațiilor pe toate obiectele și utilajele din parc, precum și de instruire a personalului care va lucra acolo.
Tocmai de aceea, primarul Cătălin Flutur a evitat să lanseze un termen până la deschidere, pentru a nu atrage noi critici.
„Nu depinde de mine”, a fost reacția sa.
Începând cu luna iulie își va demara activitatea și comisia de recepție a lucrărilor coordonată de viceprimarul Cosmin Andrei. Deși au existat mai multe discuții în contradictoriu și i s-a sugerat primarului să emită o nouă dispoziție pentru desemnarea altui președinte, Cătălin Flutur a rămas ferm: „Mențin comisia de recepție, bineînțeles. I-am dat o dispoziție și trebuie să ducă treaba la bun sfârșit”.
Ultimul și cel mai important pas până la deschiderea parcului Cornișa este și cel de obținere a unui aviz de la societatea Nova Apaserv, pentru ca apa rezultată să fie deversată în rețeaua orașului.
„Nouă ne trebuie avizele și soluțiile celor de la Apă care au diferit de la o etapă la alta. Că se poate, că nu se poate. Dar avizul lor e cel mai important, pentru deversare în rețeaua orașului și pe care nu l-am obținut încă”
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.
Ulterior, va fi construită o stație de epurare ce a fost inclusă în proiectul inițial, bugetată, dar din motive necunoscute nu a mai fost amenajată.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
A murit un actor care a jucat și pe scena teatrului botoșănean
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024