Polițiștii nu au reușit să stabilească identitatea bărbatului.
La miezul nopții de vineri spre sâmbătă, Poliția orașului Salcea a fost sesizată prin 112 despre faptul pe DN 29 se află un bărbat complet dezbrăcat.
În urma verificărilor, persoana în cauză a fost depistată deplasându-se pe mijlocul părții carosabile a D.N. 29, direcția Botoșani-Suceava, simulând intenția de a se arunca în fața mașinilor.
Cel în cauză a fost imobilizat, condus la sediul Poliției orașului Salcea, dar nu s-a putut stabili identitatea, persoana în cauză vorbind incoerent și încercând să se automutileze.
A fost solicitat sprijinul unui echipaj de ambulanță care l-a preluat de la sediul subunității de poliție și l-a transportat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Suceava.
Verificările sunt continuate de lucrătorii Poliției orașului Salcea în vederea stabilirii identității persoanei care are următoarele semnalmente: 1,75 înălțime, atletic, păr drept grizonat scurt, cu barbă, structură dentară deformată, ochi negri.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
TREI parohii vacante în județul Botoșani: Arhiepiscopia Iaşilor organizează examen
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Liviu Ciobotariu mai vrea cinci jucători pentru a depăși criza de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024