Întrebare: Două străzi se bat în gropi, care dintre ele intră prima în reparații?
Răspuns: Teoretic, prioritară este cea mai apropiată de sediul Primăriei municipiului reședință.
În cazul de față, facem trimitere la două ”străzi” din municipiu, cu o intensitate scăzută de trafic însă aflate în zone ”de lux” ale municipiului, adică în zone A sau B, unde taxele și impozitele sunt cele mai ridicate. Din punct de vedere al infrastructurii, le fac însă concurență cu brio străzilor rurale.
Ambele se află în locații unde sunt construite preponderent case. Astfel, dările la stat sunt mult mai ridicate față de cele calculate pentru cetățenii care locuiesc la bloc, de exemplu. De aici și nemulțumirile celor care își au domiciliul pe strada Poșta Veche din oraș, aflată în Zona B. Străduța este într-adevăr presărată cu sumedenie de gropi în care băltește apa. Asfaltul ”te întâmpină” doar la intrare pentru că ulterior se pierde printre ceva pietriș aruncat de o persoană din zonă, iar mai apoi se termină în pământ. Ca la țară.
”În măsura în care putem rectifica bugetul și vor ajunge bani pe partea de asfaltări luăm în calcul și această stradă în cadrul proiectului pe care îl avem cu firma de reabilitare străzi, să intervenim acolo. Dacă nu vom putea cu un covor asfaltic să rezolvăm problema în modul cel mai fericit, cu siguranță vom interveni cu freză pentru a crea condiții de circulație. De altfel o să merg si eu personal acolo să verific situația”, spune viceprimarul Cosmin Andrei.
Trage o privire pe harta orașului. Strada Poșta Veche pierde teren în fața unei alteia care vine dintr-o zonă A și arată poate mai rău. Ana Ipătescu este de asemenea o arteră rutieră mai slab circulată dar care întinde la maximum nervii oamenilor care o văd zi de zi. Dincolo de sentimentul de trimitere la rural.
”Nu s-a intervenit pe aceste străduțe de 20 de ani. Adică dacă îi întrebi pe cei de pe Poșta Veche îți vor spune că în fiecare an se intervine la o chestie. Dar sunt și alte sute de străzi. Eu sunt optimist că vom interveni anul acesta pe mai multe străzi, dat fiind gradul de încasări care ne-ar permite”, mai spune Cosmin Andrei.
Se ocupă de întreținerea și reabilitarea străzilor din municipiu firma Conrec dar care ajunge la finalul înțelegerii contractuale cu Primăria, luna viitoare. Costurile pentru reabilitarea unei străduțe de acest gen se ridică la o sumă de aproximativ 6 - 7 miliarde de lei vechi.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024