În judeţul Botoşani, în ultimii 10 ani, tot mai mulţi fermieri au investit în tehnologie agricolă de vârf.
O parte a acestora, în special pe malurile Prutului, au parcuri auto în valoare de câteva sute de mii de euro, însemnând tractoare şi combine extrem de performante.
Judeţul Botoşani a fost considerat în perioada comunistă un adevărat ”Bărăgan al Moldovei”, cu pământ fertil şi producţii record, mai ales la porumb. După 1990, vreme de aproape două decenii, Botoşaniul, un judeţ eminamente agricol, a căzut în ruină, cu multe terenuri lăsate în pârloagă, sau lucrate în sistem de subzistenţă, aproape ca în evul mediu. La toate acestea a început să se adauge şi exodul masiv al tinerilor în străinătate şi vinderea masivă a terenurilor, scrie Adevărul.
În ultimii 10 ani, mai ales odată cu programele de finanţare europeană ”Bărăganul Moldovei” a renăscut într-un mod surprinzător. Din ce în ce mai mulţi fermieri autohtoni au început să investească masiv în utilaje, hibrizi şi achiziţie de terenuri agricole, ajungând la exploataţii de 1000 de hectare.
Mai mult decât atât ogoarele Botoşaniului au ajuns să fie lucrate aproape ca în vestul Europei, cu tehnologii de top.
„S-a înţeles în bună parte că agricultura este ramura economică de bază a judeţului, cu soluri performante dar şi cu posibilităţi de finanţare. În acest moment putem spune că la nivelul judeţului Botoşani se practică cu adevărat o agricultură performantă, mai ales în rândul fermierilor de elită, cu suprafeţe şi producţii mari.”, arată Cristian Delibaş, directorul Direcţiei Agricole Botoşani.
În ultimii zece ani, pe teritoriul judeţului Botoşani s-au înmulţit fermele de elită şi exploataţiile mari de peste 500 şi 1000 de hectare. Pământul este lucrat cu tehnologii de ultimă generaţie iar producţiile sunt de multe ori impresionante, mai ales la porumb.
Majoritatea fermelor mari se află pe malurile Prutului, acolo unde terenurile sunt compacte, solurile fertile iar posibilităţile de irigare existente.
Unul dintre cei mai mari fermieri de pe malurile Prutului, Tiberiu Nichiteanu, un fost avocat atras de lucrul pământului, spune că investiţiile în utilaje performante sunt o parte a secretului reuşitei în agricultură şi a dezvoltării incredibile a acestei ramuri economice în judeţul Botoşani.
„Am utilaje de top la nivel european şi la nivel de îngrăşăminte şi seminţe lucrăm doar cu cele mai bune firme. Totodată am investit în utilaje în jur de 3 milioane de euro. Performanţa în agricultură înseamnă, pe lângă cunoştinţe, investiţii masive”, spune pentru Adevărul Tiberiu Nichiteanu.
Numai un singur tractor John Deere 7250 R, a costat peste 150.000 de euro, iar o combină produsă de aceeaşi companie, a costat 180.000 de euro şi este capabilă să lucreze 30 de hectare pe zi. Tiberiu Nichiteanu exploatează peste 1.300 de hectare.
Alţi mari fermieri din nordul judeţului precum Petrică Ciornei sau Iulian Merticaru au investit de asemenea sume importante în utilaje moderne, cu tractoare ajungând peste 150.000 de euro bucata.
(Foto: Adevarul)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașini izbite în urmă cu puțin timp, trei persoane au văzut moartea cu ochii
Oana Sava
Nov 04, 2024
Cresc pensiile de la 1 ianuarie 2025: ANUNȚUL unui șef de la București
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024