În pofida condițiilor mai puțin prielnice unor activități ample, tinerii au realizat un proiect artistic deosebit și unic.
Cu prilejul cinstirii în data de 30 noiembrie a Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României și al românilor, și al celebrării Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, mai mulți tineri au realizat un impresionant colaj patriotic.
Un moment de o înălțătoare trăire a fost realizat de câțiva tineri, cu dorința de a evidenția valorile devenite tradiționale în orașul Dorohoi în ultimul sfert de secol, prilejuite de zilele de 30 Noiembrie și de 1 Decembrie, evenimente aduse la viață de ctitorul, sufletul, omul-instituție, „învățătorul de învățători de suflete”, mentorul și călăuzitorul a nenumărate promoții de enoriași la „școala credinței” și de elevi ai „școlii de la răscruci”, părintele profesor Constantin Muha, recent mutat la Domnul (15 octombrie 2020).
În pofida condițiilor mai puțin prielnice unor activități ample, membrii Corului Haris al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, coordonați de prof. Răzvan-Gabriel Sarafim, au realizat un proiect artistic deosebit și unic.
Intitulat „In memoriam Părintelui Profesor Iconom Stavrofor Constantin Muha”, proiectul constă într-un material video, care cuprinde o suită muzicală cu specific patriotic, alcătuită din diferite fragmente muzicale, interpretate de către elevii Seminarului dorohoian, atât în aer liber, cât și individual, bineînțeles cu respectarea tuturor normelor sanitare în vigoare.
Conjunctura în care a fost realizat și va fi promovat proiectul nu este deloc una întâmplătoare.
Mai exact, proiectul a fost finalizat pe parcursul celor 40 de zile scurse de la mutarea la Domnul a Părintelui Constantin, „slujitor devotat al Bisericii și al învățământului teologic românesc” – el însuși un neîntrecut melod și dirijor și, de asemenea, în amintirea evenimentelor festive sau comemorative, a concertelor de cântece patriotice și de colinde, de multă vreme devenite tradiție și așteptate cu multă încântare de către toți iubitorii de cultură, de credință și de neam din Dorohoi și nu numai.
Mulțumirile se îndreaptă către cei care au făcut posibilă împlinirea proiectului: Marian Gălbău și prof. Răzvan-Gabriel Sarafim (acompaniament); Andrei-Dimitrie Gorgan (mixaj sunet); New Perspective of Art - Dragoș Buchi și Cosmin Gorgan (video); Primăriei Municipiului Dorohoi - domnul primar Ing. Dorin Alexandrescu, Pr. Prof. Petru-Georgel Chichioacă, directorul Seminarului; Pr. Prof. Vasile-Ionuț Crețu, consilier educativ, Prof. Răzvan-Gabriel Sarafim, coordonatorul proiectului.
”Fie ca proiectul artistic „In memoriam Părintelui Profesor Iconom Stavrofor Constantin Muha” să fie așezat ca o dovadă de recunoștință pentru darul unității de neam și de credință, să ostoiască – fie și pentru câteva clipe, dorul după tot ceea ce a însemnat și va însemna părintele pentru zona noastră, și să cinstească amintirea și faptele nepieritoare ale părintelui Constantin cel blând, bun și jertfelnic”,
Pr. Prof. Cosmin Constantin Pristavu, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ioan Iacob” Dorohoi
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024