Începută duminică dimineața la Baisa, seria accidentelor de sărbători a continuat în seara aceleiași zile. De această dată evenimentul rutier a avut loc în municipiul Botoșani.
Mai exact, în zona industrială, în apropierea magazinului Admir, acolo unde un Volkswagen la volanul căruia se afla o tânără a rămas fără o roată.
”Atenție că e numai sticlă pe jos, fără victime din câte am auzit”, a atras atenția un botoșănean care a postat pe Radar Botoșani imagini de la locul producerii accidentului.
Un alt martor a povestit că se afla în spatele conducătorului auto care se deplasa pe Calea Națională și care s-a ciocnit cu mașina condusă de șoferiță. Opelul care avea prioritate se deplasa potrivit martorului cu foarte mare viteză.
Ar fi lovit astfel automobilul la volanul căruia se afla o conducătoare auto ce tocmai ieșise din parcarea amintitului magazin și voia sa întoarcă către Cătămărăști.
”Ori nu s-a asigurat, ori nu a avut timp să oprească pentru că venea colegul cu Opelul”, a mai relatat respectivul martor.
Impactul a fost atât de puternic încât roata din stânga față a mașinii șoferiței a sărit, lucru care s-a întâmplat și cu bara din față, astfel încât automobilul a rămas blocat pe linia de tramvai.
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ACUM: Programul lui Ciolacu de la Botoșani, dat peste cap după o întârziere de o oră - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
VINERI: Întâlnire la Botoșani cu un celebru chirurg estetician din Turcia – CUM te înscrii
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Mititelu a mers la Răchiți cu VESTEA finalului de an, în comună se ridică un bloc nou – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024
Șef nou la Poliția de Frontieră Botoșani după un concurs cu cinci candidați
Oana Sava
Oct 24, 2024