Un grav accident rutier, soldat cu două victime, a avut loc din vina unui tânăr de 20 de ani.
Duminică, 23 septembrie 2018, un tânăr de 20 de ani care se deplasa în calitate de conducător auto pe drumul judeţean DJ 282, pe relaţia Săveni-Vlăsineşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care a intrat în coliziune cu un mal de pământ care se afla pe marginea drumului, după care se răstoarnă.
În urma producerii accidentului a rezultat rănirea a doi tineri, de 16 şi 20 de ani, pasager în autoturism.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică acesta a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce autovehicule suspendat şi că autoturismul i-a fost încredinţat spre conducere de către celălalt tânăr de 20 de ani.
Pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis. De asemenea, pe numele proprietarului vehiculului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere sau se află sub influenţa alcoolului.
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Un botoșănean a câștigat 800 de euro după un concurs la radio
Diana Arici
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Lupta partidului AUR împotriva consecințelor acțiunilor oamenilor politici din Romania
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024