Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor l-au depistat luni pe Ioan C., de 47 ani, din Săveni, administrator al unei societăţi comerciale, în timp ce oferea spre comercializare, la punctul de lucru al societăţii din oraş, articole de îmbrăcăminte şi încalţăminte având inscripţionate numele unor mărci de renume.
Reprezentantul firmei nu a putut prezenta documente legale de provenienţă şi nici certificate de calitate sau autenticitate a produselor. Ca atare, pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate. Mărfurile identificate, în valoare de aproximativ 1.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Nu mai departe de 27 mai poliţiştii de frontieră botoşăneni, în cooperare cu poliţiştii din Săveni, au descoperit vineri într-un supermarket din localitate mai multe produse ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. În magazin au fost depistate atunci, pe lângă alte produse expuse spre vânzare, mai multe jucării, precum „Pokemon” sau „Spiderman” care purtau însemnele unor mărci cunoscute.