Un nou caz sfâșietor este făcut public de Asociația Grup Civic.
Voluntarii împreună cu Dan Câșlariu au fost chemați în comuna Vlădeni la Neculai Pintilie, un botoșănean care a rămas parțial fără ambele picioare dar și fără degetele de la o mână.
Mai mult, în urma unui incendiu i-a ars și casa și a pierdut pe lângă locuință și toate lucrurile pe care le avea.
„Nu era de ajuns că în urma cu câțiva ani a rămas cu un handicap grav și își trăia viata cum nimeni nu și-ar fi dorit-o, acum din păcate a rămas fără un acoperiș deasupra capului deoarece locuința i-a luat foc. Neputincios din cauza handicapului Nenea Pintilie a încercat acum două zile să ceară ajutor pe Facebook dar din păcate nu a fost ajutat”,
Spune Daniel Câșlariu
Președintele Asociației Grup Civic susține că dorește să construiască o casă de la zero, a opta la număr, pentru ca Neculai Pintilie să-și poată trăi viața la adăpost. Și solicită ajutorul botoșănenilor pentru a sprijini acest demers care i-ar readuce o speranță botoșăneanului din Vlădeni.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024