În ciuda patrulelor de Poliție și Poliție Locală trimise pe străzi să îi caute, doi mistreți care au ieșit din turmă nu au fost găsiți.
Noaptea trecută, o turmă de mistreți s-a plimbat pe bulevardul principal al orașului Suceava, pe lângă sediul Primăriei Suceava, fiind găsită de către jandarmi și polițiști tocmai în curtea Inspectoratului Județean de Poliție, vizavi de Direcția Silvică.
Neobișnuita situație a fost semnalată sâmbătă dimineață, pe la ora 4.00, printr-un apel la 112, prin care s-a reclamat prezența unui număr mare de mistreți, 15-20, în zona sediului IPJ.
Imediat au fost mobilizate trupe ale Jandarmeriei, care, împreună cu Poliția și Poliția Locală, au fugărit mistreții spre ieșirea din oraș, principala grijă fiind ca aceștia să nu ajungă prin cartiere, să se piardă printre blocuri.
Chiar și așa, doi mistreți s-au separat de turmă și au reușit să fugă spre parcul din fața Universității Ștefan cel Mare Suceava, de unde au pătruns în campus, unde e posibil să fi provocat și ceva pagube, dar de acolo li s-a pierdut urma.
În ciuda patrulelor de Poliție și Poliție Locală trimise pe străzi să îi caute, mistreții răzlețiți de turmă nu au fost găsiți.
La acțiune a fost cooptat și medicul veterinar al Primăriei Suceava, Eduard Vărzaru, scrie Monitorul de Suceava, medic autorizat să tragă cu arma cu tranchilizant, în caz de se punea problema capturării vreunui mistreț.
O altă problemă care nu are încă răspunsuri este de unde au venit mistreții.
Cel mai probabil, spun silvicultorii suceveni, cei 15-20 de mistreți au stat până acum pe terenurile agricole din jurul Sucevei, prin zona Ipotești sau chiar pe terenurile Stațiunii Agricole, unde au avut ce mânca, până la recoltarea porumbului, iar acum, în lipsa hranei, s-au pornit să își caute o altă zonă în care să se stabilească. Acum o lună de zile, o situație similară s-a înregistrat la Craiova, unde o turmă de mistreți a pătruns pe străzile orașului, în căutarea hranei.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024