Prima ședință a noului Consiliu Local Botoșani mandatat în urma alegerilor locale din 27 septembrie 2020 a avut loc luni, de la ora 11:00. A fost o ședință extraordinară mai exact, cu două proiecte pe ordinea de zi, cu caracter de urgență.
Din nou, din cauza pandemiei, ședința a avut loc în sistem videoconferință.
În sala Mihai Eminescu a Primăriei Botoșani pregătirile au început cu cel puțin o oră înainte, funcționarii din cadrul serviciului IT făcând numeroase probe pentru a se asigura că toți consilierii locali, mai ales cei noi, se pot conecta pentru a participa la ședință.
Au reușit într-un final aproape toți, unii nereușind să voteze decât telefonic, cum a fost cazul Silviei Diaconu, care a și fost apelată de aparatul Consiliului Local. Alții nu și-au putut activa camerele web, însă ambele proiecte au fost adoptate.
A intervenit online și Raluca Curelariu, aleasă consilier municipal de pe listele Alianței USR-PLUS, care a obiectat cu privire la avizul din comisia din care face parte. Care a fost favorabil, deși ea susține că nu a participat la consultări.
„Eu fac parte din comisia 1. Nu am fost convocată și nu am dezbătut proiectul, nici pentru primul proiect de pe ordinea de zi, nici pentru al doilea. Cum avem aviz favorabil? Eu nu am fost convocată și mă gândeam că măcar discutăm înainte să dăm un aviz favorabil. Știu că, colegii sunt trei și eu sunt una, dar mi-ar fi plăcut să particip la discuții. Vă rog să consemnați în procesul verbal că nu am fost consultată pentru avizul comisiei 1”,
Raluca Curelariu, consilier local USR-PLUS
„Vorbiți cu colegii din comisie, d-șoara Curelariu”, i-a răspuns președintele de ședință, Călin Bosovici.
Într-un final, ambele proiecte au fost adoptate de majoritatea aleșilor, fiind înregistrate doar trei abțineri.
Unul dintre proiecte a făcut referire la achiziția de tablete, laptopuri, calculatoare sau alte mijloace necesare derulării orelor online, în școlile botoșănene.
„Am depus un proiect pentru achiziția de tablete pentru elevii din municipiul Botoșani, achiziție pe care o putem face cu fonduri europene pentru că a apărut această oportunitate și chiar astăzi în ședința de CL am aprobat două proiecte de importanță covârșitoare pentru buna desfășurare a învățământului în Botoșani, așa cum este el astăzi, cu copii care trebuie să susțină cursurile de acasă, în sistem online”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Proiectul are o valoare totală de 22 milioane de lei, din care 19 milioane finanțare nerambursabilă, 3,3 milioane contribuție de la bugetul de stat și 3.800 de lei cheltuieli neeligibile.
Pentru acest proiect, Primăria Botoșani, în calitate de aplicant, a avut o corespondență intensă cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) din postura de partener care reprezintă școlile din Botoșani cu excepția a două unități care depun proiecte separate și anume Liceul cu Program Sportiv și Colegiul Economic ”Octav Onicescu”.
„Avem un număr de 10.451 de tablete pe care intenționăm să le cumpărăm pentru elevii din municipiul Botoșani, monitor și desktop 357 de bucăți, camere web – 316, table interactive 328, 400 de proiectoare, routere, ecrane de protecție, laptopuri pentru profesorii care vor trebui să susțină aceste cursuri și care au făcut și până în acest moment solicitări la Primărie pentru a primi aceste laptopuri de care au mare nevoie și pe care nu le-au putut achiziționa prin finanțarea de la școli”,
Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani
Proiectul a fost depus în cursul zilei de astăzi, de către serviciul management proiecte din cadrul Primăriei Botoșani.
Sursa de finanțare este Programul Operațional Competitivitate – Axa prioritară 4 „Tehnologia informației și comunicațiilor pentru o economie digitală competitivă”.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024