Patronul FC Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat că echipa lui este condamnată să se califice în turul al treilea preliminar al Ligii Europa, după ce tragerea la sorţi i-a scos în cale, în manşa secundă, o formaţie accesibilă, Shkendija din Macedonia.
"Sunt foarte bucuros că jucăm acasă şi jucăm cu o echipă care, teoretic vorbind, putem să o învingem. Presiunea noastră este că dacă nu câştigăm, va fi mare tragedie. Devenim favoriţi, cel puţin pentru publicul local şi pentru cei care ne urmăresc şi ne iubesc. Este o sarcină foarte, foarte importantă să câştigăm meciul şi să mergem în turul al treilea. Sper ca Marius să-i motiveze pe toţi şi să mergem mai departe. Atât timp cât am bătut în Kazahstan şi cât timp reprezentăm România şi jucăm cu o echipă din Macedonia, care nu a fost campioană, asta înseamnă că trebuie să ne calificăm. Dacă nu ne calificăm e o problemă mare. Suntem condamnaţi să ne calificăm.
Dacă nu utilizăm această şansă, vom fi pedepsiţi de Dumnezeu. Trebuie să fim în turul trei şi poate avem noroc şi mergem şi în play-off. Ar fi extraordinar să mergem mai departe. Este un an al nostru, cel puţin după tragerile la sorţi de până acum. Norocul pe care l-am avut în Kazahstan, când a ratat copilul ăla în ultima secundă, acum că avem o echipă accesibilă...Mai mult de atât nu pot decât să mă rog la Dumnezeu să ne ţină sănătoşi",
a declarat Iftime, la DigiSport.
FC Botoşani va evolua, pe teren propriu, cu Shkendija (Macedonia), în turul al doilea preliminar al Ligii Europa, s-a stabilit, luni, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la Nyon.
Întâlnirea va avea loc într-o singură manşă, pe 17 septembrie.
FC Botoşani nu a fost cap de serie la tragerea la sorţi.
Shkendija a ocupat locul 3 sezonul trecut loc în campionatul intern, după Vardar şi Sileks. Acum, după trei etape, este tot pe locul 3.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Noaptea aceasta trecem la ora de iarnă: De ce NU renunțăm la schimbarea orei
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024