”Omul cu banii” de la FC Botoșani nu a fost tocmai satisfăcut de prestația pe care roș-alb-albaștrii au avut-o sâmbătă la amiază în meciul cu Universitatea Cluj, din cadrul etapei a VII – a play-out – ului, încheiat 0 – 0 pe ”Municipal”.
În opinia sa, prima preocupare atât a formației pe care o patronează, cât și a celei din Transilvania, a fost aceea de a nu pierde confruntarea.
Impresia pe care botoșănenii i-au lăsat-o a fost aceea că nu sunt tocmai încrezători în calificarea la barajul din play-out pentru meciul final cu o echipă din play-off pentru Conference League.
”Ar fi extraordinar pentru noi să jucăm la baraj. Deocamdată ne uităm așa, în zare, la un tunel care nu are capăt. Dar să vedem, dacă batem meciul următor la Voluntari, suntem acolo, dar trebuie să batem. Dacă nu batem la Voluntari e foarte complicat, complicat pentru baraj că am înțeles că și cu punctul acesta (cel obținut astăzi cu U Cluj – n.r.) suntem salvați de barajul de la retrogradare, dar în orice caz nu este comod unde ne aflăm, deși nu am jucat rău azi. Clujul are o echipă bună, are câțiva jucători de jucători”,
Valeriu Iftime, proprietar FC Botoșani.
Acesta a apreciat prestația lui Pinson – ”e fotbalist de fotbalist” - utilizat rar titular de Flavius Stoican și a amintit de ratările lui Alexandru Roman și Camara, care ar fi putut schimba soarta partidei.
”Azi nu am jucat fotbal nici noi, nici ei, adică economicos, sigur, nu cumva să ratăm, să greșim”,
Valeriu Iftime, proprietar FC Botoșani.
ACCIDENT cu patru răniți petrecut în urmă cu puțin timp la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Fraudă cu oferte false pe rețelele de socializare: Anunțul DNSC
Redacția Botoșăneanul
Sep 19, 2024
Pagube URIAȘE din cauza secetei la Botoșani: Prefectul a anunțat CÂTE hectare sunt afectate
Oana Sava
Sep 19, 2024
Se pregătesc secțiile de votare pentru rundele de alegeri, misiune mai grea în municipiu
Oana Sava
Sep 19, 2024