Finanțatorul celor de la FC Botoșani a vorbit despre jucătorii care au plecat în ultima zi de mercato de la echipa sa.
Conducerea clubului vrea să acopere posturile descoperite de plecările acestora. Cinci jucători sunt așteptați la Botoșani în perioada următoare.
„O echipă făcută din foarte mulți copii care nu au jucat. Nu pot să spun că am avut un meci prost. CFR Cluj după ce dă un gol joacă mai pragmatic. Când iei bătaie, nimic nu e bun. Am pierdut trei puncte, suntem undeva pe locul 12, ceea ce arată destul de prost după obiectivul nostru. Sunt câteva circumstanțe pe care le-am luat în calcul și sper să revenim într-un timp cât mai scurt. Au fost câțiva jucători care au vrut să plece. Au tras toți ca să arate că sunt buni ca să aibă oferte.
Sper să fie niște jucători importanți
Valeriu Iftime a declarat că vrea să refacă echipa spectaculoasă de anul trecut.
E clar că au insistat foarte mulți să își caute oferte. Am și vorbit cu vreo 4-5 și le-am spus că le pot da drumul în condițiile în care există oferte bune pentru club și pentru ei. Cine nu pleacă, rămâne sub contract cu mine. Am avut trei oferte. Pentru Duganzdic, Ofosu și Câmpanu. Au jucat în Europa League unde au vrut să arate, după care au început să îi sune impresarii. Am cinci jucători care vin săptămâna asta.
Sper să fie niște jucători importanți, o să vedeți, spectaculoși. Un vârf de atac, doi wingeri, un fundaș central. Vreau să refac acea echipă spectaculoasă pe care am avut-o anul trecut”,
a spus Iftime, pentru Digi Sport.
FC Botoșani este pe locul nouă în Liga 1, cu opt puncte și fără victorie în ultimele șase meciuri din Liga 1. Pentru moldoveni urmează meciul cu Gaz Metan.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Marius Budăi a transmis tranșant de ce botoșănenii trebuie să voteze masiv PSD – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 01, 2024
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024