Femeii i s-a făcut rău în timp ce asista la slujba oficiată miercuri seara la Monumentul Sfintei Cruci din municipiul Botoșani.
Jandarmii au fost aproape, ei asistând femeia până la sosirea echipajului medical.
Botoșanenii aflați, miercuri seara, la oficierea slujbei deditată Sfintei Cruci, din zona Bazarului, au sărit în ajutorul unei femei în vârstă, care nu s-a simțit bine.
Oamenii au solicitat sprijinul unei ambulanțe prin apel 112.
Jandarmii aflați în misiune au asistat-o până la sosirea echipajului medical, care a preluat-o în vederea acordării îngrijirilor medicale necesare.
Primele TREI priorități anunțate de Valeriu Iftime la Consiliul Județean – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
ACUM: A început prima ședință de CJ condusă de Valeriu Iftime – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Un tânăr din Botoșani s-a ales cu dosar penal după o tură cu motocicleta
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024