Videoconferință organizată astăzi de la ora 11:00 la sediile tuturor inspectoratelor pentru situații de urgență din România. A fost convocată de Lucian Bode, ministrul afacerilor interne care l-a avut alături pe Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).
Principala temă abordată a fost un proiect finanțat de Uniunea Europeană din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) în valoare totală de 680 de milioane de euro, suma alocată pentru îmbunătățirea sectorului de urgență.
Inspectoratele pentru Situații de Urgență întervin în patru moduri și anume: terestru, naval, aerian, prin centre de comandă și control. Alături de partenerii Inspectoratul General de Aviație și Serviciile Județene de Ambulanță vor beneficia de dotări importante.
„Mijlocul principal de intervenție al pompierilor și astea sunt mașinile de stingere care sunt folosite inclusiv la inundații sau misiuni de descarcerare, chiar unele sunt de prim ajutor, peste 25 de ani vechime au aproximativ 40% din aceste mașini. Adică 40% din mașinile de stingere sunt cu o vechime de peste 25 de ani”,
Raed Arafat, șeful DSU
Vor fi achiziționate în întreaga țară mașini de stingere incendii pădure, autompompe, automacarale, cisterne, autoscări, ambulanțe pentru SJA sau SMURD.
Acordul candru semnat astăzi prevede achiziția a 476 de mașini de pompieri dintre care:
„Este prima dată în care se face o astfel de investiție, cu o astfel de sumă și o astfel de abordare în care vom înlocui absolut tot ce este mai vechi de 25 de ani, în următoarea perioadă, la concret”,
Raed Arafat, șeful DSU
La ISU Botoșani, cele două autospeciale de Terapie Intensivă Mobilă (ITM), cunoscute și ca „spitale pe roți”, au o vechime cuprinsă între 5 și 10 ani.
„La celelalte autospeciale de intervenție specifice, mă refer la partea de stingere, salvări persoane, salvări la înălțime, avem undeva o vechime de maximum 18 ani urmând ca autospecialele noi care vor intra să fie înlocuite și cele mai vechi vor fi în rezerva operativă, pentru că dinamica și situația și amploarea evenimentelor și intensitatea acestora, ne-au arătat că de multe ori am fost puși în situația în care am luat din rezerva operativă și am alocat echipelor de intervenție”,
Decebal Murariu, inspector șef ISU Botoșani
Județului Botoșani îi vor fi alocate cel mai probabil opt autospeciale noi de intervenție.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024