Flavius Stoican (42 de ani) nu va mai fi antrenorul lui Poli Iași în sezonul următor. Anunțul oficial a fost făcut miercuri, într-o conferință de presă.
Aventura lui Stoican la Iași a ajuns la final. Conducerea clubului moldovean i-a propus un nou contract valabil pe două sezoane, însă în condiții financiare mai modeste decât cel actual. Pierderea financiară din salariu ar fi urmat să fie acoperită din bonusurile de performanță, dar fostul fundaș dreapta nu a acceptat.
6.000 €
pe lună câștiga Flavius Stoican la Poli Iași
Poli Iași e pe locul patru în play-out. Formația din Copou e scăpată matematic de la retrogradare înaintea ultimei etape.
Stoican şi-a luat rămas bun
Într-o conferință de presă organizată miercuri, înaintea duelului cu Botoșani din ultima etapă a play-out-ului, Stoican a confirmat despărțirea:
„Am petrecut doi ani frumoşi aici. Doi ani cu bune şi cu rele. Doi ani pe care nu-i voi uita niciodată. Am reuşit o performanţă uriaşă. Vreau să le mulţumesc tuturor celor alături de care am lucrat”.
Cioinac, dat afară
Mijlocașul Ionuț Cioinac, care atacase conducerea pentru neplata salariilor și a utilităților la apartamente, a fost exclus din lot pentru meciul de mâine, cu Gaz Metan.
"Apoi vom analiza situația lui într-o ședință și vom lua o decizie", a punctat Ambrosie. Cioinac tocmai și-a prelungit contractul cu Poli, scadent în vară, până-n 2020
Claudiu Niculescu şi Costel Enache, favoriţi
Surse Gsp afirmă că șefii ieșenilor au momentan două nume pentru înlocuirea lui Stoican. Problema va fi bugetul redus pe care formația îl va avea în sezonul viitor. Primul înlocuitor vehiculat este Claudiu Niculescu. Câștigătorul Cupei și Supercupei cu FC Voluntari în urmă cu două sezoane a fost propus comitetului director chiar de Flavius Stoican. Aceleași surse afirmă că actualul antrenor al Astrei, Costel Enache, ar fi favorit în cazul despărțirii de clubul giurgiuvean. Varianta Eugen Neagoe nu intră în calcul. Comitetul director al lui Poli Iași nu acceptă relația apropiată dintre antrenor și Florin Prunea, fostul președinte al moldovenilor.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Un doctor în istorie își lansează cartea la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Invitațiile pe care nu vrei să le primești niciodată: Doi botoșăneni s-au trezit cu ele în ușă
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Prefectul a descoperit o mare problemă cu deszăpezirea drumurilor și sună mobilizarea
Oana Sava
Oct 03, 2024
Bani de la Guvern pentru primăriile botoșănene: Peste 2 milioane de euro alocate județului
Gabriela Erdic
Oct 03, 2024
Gabriela Erdic
Oct 03, 2024