La începerea pandemiei de Covid 19, statul a decis amânarea la plată a datoriilor către buget până pe data de 25 octombrie 2020.
Față de proximitatea datei de 25 octombrie 2020, autoritățile încearcă să ia noi măsuri, sens în care a fost aprobată de Senat o inițiativă legislativă care a fost trimisă către Camera Deputaților ca și for decizional, inițiativă legislativă care prevede încă o amânare a scadenței datoriilor către buget până la data de 25.01.2021. Sperăm ca această inițiativă să se și concretizeze.
Asistăm acum la cel de-al doilea val de Covid 19, despre care nu știm cât va dura sau care vor fi efectele sale. În aceste împrejurări, contribuabilii se pot regăsi în una dintre următoarele categorii:
A. Și-au achitat deja datoriile la stat;
B. Nu și-au achitat datoriile la stat, dar se străduiesc să o facă;
C. Nu și-au achitat datoriile la stat și nici nu au de gând să o facă.
Pentru cei care se regăsesc în prima categorie, „A”, noi recomandăm o analiză serioasă a afacerii, cu luarea celor mai prudente măsuri pentru depășirea perioadei pe care o traversăm, dar mai ales a perioadei care urmează.
Pentru cei care se regăsesc în categoria „B” este cel mai dificil. Majoritatea dintre aceștia au primit deja adrese cu situația obligațiilor neachitate ori alte notificări prin care li se solicită clarificarea situației fiscale în termen de 5 zile, precum și comunicarea mai multor documente.
i) Unul dintre documentele solicitate de organele fiscale este reprezentat de Lista actualizată a clienților neîncasați
O astfel de solicitare nu îi afectează pe cei din categoria „C”. Pentru cei din categoria „B” însă, ea poate avea efecte neașteptate, la care puțini se gândesc. În baza acestei liste, anticipăm că imediat ce datoriile vor deveni scadente, organele fiscale vor înființa popriri asupra tuturor sumelor pe care contribuabilul le-ar avea de încasat de la terți. Acest demers va conduce, cel mai probabil, la recuperarea de către organele fiscale a datoriilor, însă pentru cei din categoria „B” va produce o serie de efecte nefaste, cum ar fi:
Din păcate, procedurile interne ale organelor fiscale sunt unele foarte anevoiase, astfel încât, chiar dacă datoria scadentă se recuperează, organele fiscale nu desființează popririle, ci contribuabilul trebuie să depună diligențe pentru a obține ridicarea popririlor, existând chiar riscul ca organul fiscal să încaseze din popriri o sumă mai mare decât cea datorată – situație în care contribuabilul va trebui să ceară banii înapoi de la stat, și este de notorietate că un astfel de demers este unul sisific.
ii) Printre documentele solicitate de organele fiscale se numără și Rulajele conturilor „casă” și „bănci”, precum și o declarație pe propria răspundere privind conturile bancare
Pentru cei mai puțin „norocoși”, aceasta înseamnă poprire pe cont imediat după data de 25 octombrie 2020 și până la achitarea integrală a sumei. Poprirea pe cont atrage după sine și o serie de alte efecte neprevăzute: imposibilitatea de achitare a utilităților, a materiilor prime strict necesare continuării activității, a combustibililor, imposibilitatea de a contracta servicii de la terți fără de care activitatea nu ar putea continua, incidente bancare ș.a.m.d.
Insistăm pe faptul că, după achitarea datoriilor către stat, contribuabilul trebuie să solicite de îndată organului fiscal să ridice toate popririle înființate, altminteri existând riscul ca organul fiscal să încaseze sume în plus, pentru a căror rambursare contribuabilul ar trebui să depună eforturi considerabile.
De regulă, dupa astfel de „șocuri”, societățile au nevoie de cel puțin 30 de zile pentru a reintra în circuitul normal.
iii) Organele fiscale mai solicită și Situația bunurilor mobile și imobile aflate în patrimoniul societății, precum și documentele care atestă dreptul de proprietate asupra acestora
Această solicitare vine să explice de ce majoritatea societăților mici și mijlocii sunt decapitalizate, nu au niciun fel de bunuri mobile sau imobile, activitățile comerciale desfășurându-se cu bunuri închiriate de la persoanele fizice aflate în conducerea sau în acționariatul societății.
Iarăși, această solicitare nu pare să îi afecteze pe cei din categoria „C”, însă este o măsură cam drastică pentru cei aflați în situația „B”. Oricum cei din categoria „C” probabil că, imediat după ce datoriile vor deveni scadente, își vor declara incapacitatea de plată și vor face demersuri pentru intrarea societății direct în faliment, însă cei din situația „B” (situație în care, de altfel, pot ajunge oricând și cei din categoria „A”) merită totuși o șansă.
O societate cu capital social adecvat, cu bunuri mobile și imobile, cu afaceri viabile în derulare, are mai multe șanse de dezvoltare, are mai multă credibilitate și mai multe oportunități (acces la leasing-uri, la fonduri europene, la credite bancare etc.).
Până vor apărea reglementări clare pentru sprijinirea societăților care se confruntă cu dificultăți generate de Covid 19, scăderea vânzărilor / veniturilor, schimbarea comportamentului clientului, anul agricol dezastruos care va avea repercusiuni în zootehnie și, implicit, în întreaga industrie alimentară, siguranța alimentară, a transportului de persoane, industria „ospitalității”, alimentația publică, serviciile, industria textilă și de încălțăminte, domeniul imobiliarelor ș.a.m.d., toate societățile ar trebui să își facă o analiză serioasă a afacerii și, împreună cu specialiștii, să decidă care sunt cele mai bune măsuri de protecție a afacerii pentru perioada următoare.
La fel ca și un vaccin antigripal, o astfel de analiză trebuie să fie făcută imediat, pentru a evita ajungerea în executare silită imediat după 25.10.2020 și pentru a vă menține afacerea pe un traseu rectiliniu sau , de ce nu, pe un trend ascendent.
Prevenția și măsurile optime implementate la momentul potrivit ne pot ajuta să depășim cu bine această perioadă atipică, pentru care nu am fost pregătiți la școală.
Până atunci, atenție la sănătatea personală și „AFACERI CU SUCCES”!
Cu stimă,
Corneliu Mititelu – practician în insolvență și asociat coordonator
la Management Reorganizare Lichidare S.P.R.L.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Angajări la Poliția Locală: Candidații puși mai întâi la o probă sportivă
Oana Sava
Oct 30, 2024
Preot din Botoșani mort la doar 37 de ani: Fratele nostru a trecut la Domnul
Oana Sava
Oct 30, 2024
Preoți din Botoșani, întâlnire emoționantă la 25 de ani de la absolvirea facultății
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
DECIZIE la Tribunalul Botoșani în cazul ucraineanului care și-a ÎMPUȘCAT în cap prietenul
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024