Fiul conducătorului grupului Elsaco, Vlad Iftime, care deține una dintre cele una dintre cele mai frumoase rezervații naturale din județul Botoșani, Centrul ”Moșia Cai de Vis”, și-a văzut la propriu visul împlinit.
Povestea a început în anul 2006 când Vlad Iftime, student în anul al IV-lea la Universitatea Politehnica din Bucuresti, pasionat de cai şi natură a avut un vis: o herghelie de cai cum văzuse în Franţa. A căutat mai întâi un teren aşezat într-o zona cât mai pitorească, ajungând, astfel, la locurile unde au trăit cândva străbunicii săi din partea mamei (sat Vârfu Câmpului, la 25 km distanţă de Botosani şi 24 km de Suceava). Aşezare cu o atestare documentară de 600 de ani, satul este renumit pentru oamenii gospodari, urmaşi ai însoţitorilor lui Bogdan, întemeietorul Moldovei. Era nevoie de un teren suficient de mare pentru creşterea cailor şi producerea furajelor pentru hrana acestora. Natura a fost darnică aducând în acelaşi loc păduri seculare cu întinderi de mii de hectare, Siretul cu lunca sa, lacul de acumulare, dealuri cu coame molcome şi pline de vegetaţie.
După căutări, nici puţine şi nici uşoare, Vlad a reuşit să convingă trei fraţi, urmaşi ai unei vechi familii boiereşti (familia Moruzi-Rosetti) să îi vândă terenul pe care îl primiseră moştenire. Era primul pas şi poate cel mai important. Vlad avea deja trei cai lipiţani cumpăraţi pe care îi ţinea într-un grajd la bunici, de care părinţii nu ştiau. Mai întâi verişorul Dan care se pricepea la cai, fiind şi cel care l-a molipsit pe Vlad, a fost strămutat la Vârfu Câmpului pentru a administra materializarea unui vis comun. Şi a început pentru Vlad, şi fratele său mai mic, Şerban, o perioadă cu multă muncă, nelinişti şi război de convingere a tatălui să îl susţină.
Proiectul cuprindea grajduri pentru cai, manej, locuri de păşunat, casă pentru administrator. Sfârşitul de săptămână venea mereu cu un drum Bucureşti – Vârfu Câmpului şi retur. Toate vacanţele fraţilor au fost petrecute aici, cu responsabilitate şi pasiune, timp de doi ani. A început şi construcţia celor prevăzute în proiect, garduri, grajduri, vestiare, manej, rigole şi alei pietruite. Vlad a înţeles că acestea nu erau suficiente. Veneau cei care iubeau caii şi vroiau să înveţe să călărească dar… nu se mai dădeau duşi. Atunci s-au hotărât că este nevoie şi de un loc de cazare.
Aşa a venit rândul pensiunii ce s-a transformat, sub ochiul atent al mamei băieţilor, într-o fermecătoare casă cu aer de conac boieresc, la poalele pădurii. Lemn, piatră şi fier ce se îmbină pentru a sugera modele vegetale, motivele tradiţionale şi lumina generoasă ascund discret tot confortul de care ar putea avea nevoie omul modern. Salonul cu şemineu, baia cu jacuzzi, bucătăria complet utilată, cele două terase, sunt toate la dispoziţia celor până la 15 oaspeţi.
Camerele primitoare, botezate cu drag Primăvara, Vara, Toamna, Iarna şi Solstiţiu, sunt fiecare individualizate cu mobilă din lemn antichizat şi peisaje ample şi odihnitoare. Dacă prietenii rămâneau aici, aveau nevoie şi de mâncare. Şi au apărut, nu ca în poveşti, peste noapte, vaci de rasă pentru lapte, capre bălţate care aleargă pe pajiştile cu iarbă şi flori, găini moţate şi încălţate pentru ouă proaspete, potrivit blogului Tărăncutaurbana.Din pasiunea mamei pentru gătit hrană sănătoasă şi savuroasă (care a făcut şi cursuri de specialitate în Franţa), oaspeţii sunt primiţi cu mese îmbelşugate. Lapte şi brânzeturi cu aromă de sulfină (reţete atestate), produse din carne de capră, mămăligă aburindă, sunt diversificate ca sub mâna unui bucătar experimentat.
Camera bunicii :) Soarele nu-i prea prietenos în amiezile lui Cuptor. Așa că ne cufundăm în răcoarea odăii bunicii și răsfoim fel de fel de povești. De la fermă se poate face o încântătoare plimbare pe marginea pădurii seculare până la Mânăstirea Gorovei 10 km, pe jos, cu bicicleta sau călare). Tot la câţiva paşi se află şi alte bogăţii ale Nordului Moldovei care trebuie vizitate: Ipoteşti şi Lacul Eminescu (20 km, 15 km – traseu călare), Cetatea de Scaun a Sucevei (25 km), Mânăstirile Agapia, Suceviţa, Putna, Voroneţ (50-60 km).
Timpul a trecut, caii şi-au perfecţionat trapul, numărul angajaţilor a crescut şi acum există Herghelia CAI DE VIS. Pensiunea, o bijuterie la poalele pădurii, a devenit tot mai căutată de pasionaţii de cai sau cei care pur şi simplu caută linişte, hrană eco, aer curat.
CLICK AICI ȘI AFLĂ MAI MULTE DETALII
[[galerie-foto]]
