Un botoșănean care s-a dus în a doua zi de Crăciun să își ridice mașina avariată după un accident a suferit un veritabil șoc când a văzut ce a mai rămas din automobil. Și asta nu din cauza evenimentului rutier, ci a hoților.
Șoferul, care locuiește în municipiul Botoșani, se deplasa în prima zi mare de sărbătoare pe drumul Trușești - Ștefănești și în apropiere de bifurcația spre Durnești a pierdut controlul autoturismului.
Fordul Focus în care se afla a ieșit de pe șosea și s-a răsturnat pe cupolă.
Omul nu avea viteză și, cu toate că s-a răsturnat, contactul a fost relativ ușor, avariile fiind minime.
Cum mai toată lumea sărbătorea atunci, nu a găsit pe cineva disponibil să îi tracteze mașina, așa că a revenit abia ieri.
Când a ajuns la locul accidentului nu a putut crede ce vede în fața ochilor.
Automobilul fusese devalizat în ultimul hal. Trei roți i-au fost furate, a patra rămânând doar pentru că era înfiptă în mâl.
Hoții i-au scos chederul de la portiere și i-au sustras inclusiv geamurile.
Ba mai mult, i-au dislocat bordul cu totul și au plecat cu dânsul.
Culmea ironiei, au făcut asta folosindu-se și de niște scule pe care conducătorul auto le avea în mașină.
Deși automobilul nu suferise avarii serioase în urma accidentului, putând fi reparat, hoții l-au distrus însă în vreo 24 de ore.
Șoferul a izbucnit în lacrimi când a văzut cum arată mașina și probabil că va depune o plângere la Poliție pentru depistarea autorilor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024