Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie Republica Moldova, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile din Franța pentru săvârşirea infracțiunilor de furt și lipsire de libertate.
La sfârșitul săptămânii, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autocar, un cetățean R. Moldova, în vârstă de 27 de ani.
La controlul de frontieră, polițiștii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare de către autoritățile Franța, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracțiunilor de furt (trei ceasuri Rolex și suma de 85.000 de euro) și lipsire de libertate.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Județean Botoșani în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Declarația zilei 15 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024