Miercuri, 8 aprilie 2015, în jurul orei 16.00, două mașini s-au ciocnit, în municipiul Dorohoi, la intersecția străzilor A.I. Cuza cu Viilor.
Potrivit Vocea Dorohoiului, mașina de culoare albă care ieșea de pe strada Viilor a atins în partea dreaptă din spatele autovehicul negru care circula pe strada A.I. Cuza, aceasta a ricoșat într-un copac și s-a oprit la câțiva centimetri de un gard. Izbitura a fost puternică din moment ce numărul mașinii albe, marca Volkswagen a rămas înfipt în roata celeilalte mașini, care s-a ales cu avarierea serioasă a motorului de pe urma impactului.
Din primele cercetări ale polițiștilor la fața locului, se pare că motivul accidentului este neacordarea de prioritate din partea mașinii albe care a ieșit de pe strada Viilor.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Pasagera din mașina neagră, în vârstă de 30 de ani a fost adusă de urgență la Spitalul Dorohoi.
„Contuzii semitorace și genunchi, se fac niște radiografii, nu sunt gata. Dar nu par să fie lucruri grave. Medicul radiolog trebuie să citească filmele, să vedem ce rezultate avem la interpretarea filmelor și apoi decidem dacă este vorba să rămână aici la spital, să meargă în altă parte sau eventual să meargă acasă„, a precizat Emilian Vamvu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Dorohoi.
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
„Drive Clean”: Specialiștii ANTIDROG au vorbit cu elevii unui liceu din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 22, 2024
Tribunalul Botoșani își deschide porțile de Ziua Europeană a Justiției – PROGRAMUL de vizitare
Redacția Botoșăneanul
Oct 22, 2024
Permise și certificate REȚINUTE de polițiști la Botoșani: Zeci de intervenții alături de jandarmi
Redacția Botoșăneanul
Oct 22, 2024
Cum să-ți transformi casa într-un paradis? Top 3 elemente de efect în locuința ta
Redacția Botoșăneanul
Oct 22, 2024
De ce patiseriile care ascultă feedback-ul clienților au mai mult succes
Redacția Botoșăneanul
Oct 22, 2024