Teribil accident în această dimineață. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție după ce șase persoane au fost rănite.
O persoană a decedat, două sunt în stare critică, iar alte două prezintă politraumatisme, în urma accidentului produs vineri dimineața, pe DN 58B, pe raza orașului Bocșa.
„Sunt două autovehicule implicate în accident, un microbuz și un autoturism care s-au ciocnit frontal. Șoferul furgonului a decedat, ceilalți fiind răniți și transportați la spital. Circulația în zonă a fost blocată”, a declarat Dinu Nicorici, din cadrul IPJ Caraș-Severin.
Persoanele implicate în accident au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Reșița, două dintre ele fiind în stare critică.
„Tinerii au vârste cuprinse între 16 și 23 de ani. Doi sunt în comă, în stare critică, iar alți doi prezintă politraumatisme. Șoferul de pe mașina de panificație este decedat”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Reșița, Diana Tobă.
Unii martori spun că șoferul autoturismului ar avea doar 17 ani și ar fi urcat băut la volan, date neconfirmate încă de polițiști. (Sursa: Libertatea)
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Declarația zilei 31 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 31, 2024
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
„Căutând armonia” într-o expoziție de pictură la Galeriile de Artă: Intrarea este liberă
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024