Cătălin Golofca a plâns la finalul meciului pierdut de FC Botoșani în fața Viitorului, scor 0-1, rezultat care a trimis echipa lui Gică Hagi în play-off.
Golofca a ratat singur cu portarul la 0-1, spre finalul partidei.
„Sunt foarte trist. Sper să-mi revin. Am muncit mult. Din păcate, am avut calificarea în picior, dar am ratat acea fază, m-am grăbit și am ratat. Vom merge acasă acum, mâine vom avea discuții și vom vedea. Vreau să-mi cer scuze suporterilor, colegilor și întregului club pentru acea ratare. Chiar mi-am dorit să marchez. Ne-am dorit foarte mult să jucăm în play-off. Dacă marcam acolo, eram noi în play-off”, a declarat Golofca , citat de Gsp
Liviu Ciobotariu, antrenorul lui FC Botoșani, a fost și el dezamăgit de rezultat:
„Prima repriză a aparținut Viitorului, dar în a doua parte lucrurile s-au schimbat. Felicit Viitorul pentru victorie. Pentru noi e dezamăgire, tristețe, că n-am reușit să ne păstrăm poziția a 6-a. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru parcursul pe care l-am avut. Când am ajuns la echipă eram pe loc de baraj. Important pentru mine e să le ridic moralul jucătorilor acum, că sunt dărâmați. Golofca a făcut meciuri foarte bune. Azi (n.r.duminică) a fost neinspirat, dar se întâmplă la orice fotbalist. Important e ca el să-și revină, că avem nevoie de el”.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024