Un bărbat în vârstă de 35 de ani, condamnat pentru viol, a recurs la un gest extrem, miercuri, în momentul încarcerării în Penitenciarul Botoșani.
Bărbatul din judeţul Suceava și-a provocat o plagă prin tăiere cu o lamă de la aparatul de ras de unică folosință, în zona genitală. Reprezentanții Penitenciarului Botoșani susțin că bărbatul era agitat încă din momentul în care a fost încarcerat. El a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe, fiind însoțit de mascați înarmați.
"Ca și măsuri la nivel de unitate, personalul medical a acordat măsurile de îngrijire, ulterior fiind solicitat sprijinul serviciului medical de urgență, deținutul fiind transferat la UPU Botoșani. La data depunerii în Penitenciar, au fost derulate procedurile prevăzute de încarcerare, ulterior persoana a devenit ușor agitată pe fondul unor nemulțumiri de ordin personal cu privire la fapta acestuia", a declarat purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Botoșani
Conform Realitatea, deținutul este în stare stabilă și sub supravegherea personalului medical. De asemenea, conducerea Penitenciarului Botoșani a declanșat o anchetă disciplinară în acest caz.
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024