Elevii de la ţară care nu au putut face ore online sunt consideraţi, de săteni, o generaţie sacrificată. Aceştia sunt aşteptaţi deja fie la păşunatul oilor fie la încasat ajutoare sociale.
Majoritatea elevilor de la ţară care se află în ani terminali şi dau Bacalaureatul sau Evaluarea Naţională în această vară sunt o generaţie sacrificată - asta cred sătenii din comunele Botoşaniului.
Oamenii spun că autorităţile nu au făcut suficient pentru ca aceşti copii, din cătune îndepărtate, să aibă o şansă la educaţie şi la viitor.
Elevii au primit tablete abia după ce s-au întors la şcoală, cu patru luni înainte de examene, când au toată materia de recuperat. Sătenii sunt convinşi că aceştia vor fi noua generaţie de imigranţi sau asistaţi social.
„Îi aşteptăm la vaci, la oi“, spun localnicii.
Aproape 4.900 de elevi din judeţul Botoşani nu au putut face ore online, încă de la începutul pandemiei. Principalele motive au fost sărăcia şi lipsa de semnal la internet în comunităţile izolate, scrie Adevărul.
Câteva sute dintre aceştia, majoritatea din cătune aflate la marginea civilizaţiei, sunt elevi în clasa a VIII-a şi a XII-a. În această vară, deşi au ratat practic o bună parte din materia din acest an şcolar, dar şi din cel trecut, vor susţine alături de ceilalţi elevi de la oraş sau care au avut condiţii mai bune, Bacalaureatul sau Evaluarea Naţională. Pentru sătenii din comunele Botoşaniului, aceşti copii, fără şcoală de aproape un an, vor fi carne de tun la examenele care le vor decide, culmea, viitorul.
„Erau dintre ei care nici fără Covid-ul ăsta nu era cine ştie ce pregătiţi, d’apăi acum. Şi aşa erau mai mult cu vacile decât la şcoală, acum fără niciun pic de carte şi anul trecut, şi acum, va fi catastrofă. Şi-au bătut joc de ei. Nimeni nu se gândeşte la copiii ăştia, dar vor să fie ca în Germania sau Anglia”, spune nea Mihai, un sătean din Coţuşca, aşezare aflată nu departe de malurile Prutului.
La rândul lor, autorităţile recunosc că există o problemă cu aceşti elevi, dar speră, printr-un optimism utopic că vor recupera materia pierdută, în numai patru luni.
Daniel şi Denisa sunt colegi de clasă la Liceul Tehnologic din Coţuşca, o unitate de învăţământ care adună elevi din satele îndepărtate de pe malurile Prutului. Ambii sunt elevi în clasa a XII-a şi se pregătesc de Bacalaureat. Au emoţii având în vedere că au fost probleme mari cu semnalul la internet în zonă şi au reuşit să facă ore online cam pe sponci. „Am mai pierdut materie fiindcă nu am avut semnal şi nu am putut intra la ore. Se chinuiesc profesorii să facem pregătire, dar este greu, mai ales la matematică. Îmi este cel mai tare teamă la Bacalaureat de asta. Faţă de cei de la oraş pentru noi este mai greu, nu avem condiţii“, spune Daniel.
Din cauza materiei pierdute, Denisei îi este greu să se gândească la viitor: „A fost foarte greu, erau întreruperi mari de semnal. Nici nu ştiu ce voi face după ce vor termina liceul. Să văd dacă iau Bacul!“
Marius, un elev dintr-un sat în care nu a fost deloc semnal la telefon şi nici internet, este şi mai pesimist. Nici nu ştie dacă se va duce se dea Bac-ul, îi este cel mai teamă de matematică.
„Să mă duc acolo să mă fac de râs. Cu 1 şi cu 2. Mă duc în afară şi gata. Dacă nu se poate, la vacă, şi să am ce mânca şi eu. Dacă numai atâta se poate aici“, mărturiseşte el.
Sătenii din Coţuşca nu văd cu ochi buni ceea ce se întâmplă cu viitorul tinerilor din sat. Sunt supăraţi şi pe autorităţi. Cred că statul român şi-a bătut joc de elevii de la ţară. Mai ales că au primit tablete şi laptop-uri după ce au pierdut toate orele online şi au venit la şcoală. Iar acum toţi se aşteaptă ca ei să recupereze totul în numai patru luni.
„Ăştia toţi merg ori în afară, ori la Primărie să ceară ajutorul social. De 30 de ani nu s-a gândit nimeni cum să ne ajute pe ăştia de la ţară să ne urnim un pic. Săraci şi proşti, dar buni la vot. Asta-i! Şi le-au dat laptop-uri acuma. Un an ce au făcut? Nu ştiau că nu au? Eu nu înţeleg de ce nu le-au dat laptop înainte de examen?”, mai spune supărat nea Mihai din Coţuşca.
Şi directorul liceului din Coţuşca recunoaşte că există o problemă cu cei care au pierdut materia, din cauza lipsei de semnal sau a dispozitivelor, dar dă asigurări că vor face ore pentru recuperare şi pregătire intensă.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024