Conducerea Uniunii Salvați România (USR) – Filiala Botoșani au anunțat că l-au exclus din partid pe Gelu Graur, persoana desemnată candidat la funcția de primar la alegerile locale din acest an.
USR-iștii anunță că decizia a fost luată în ședința Biroului Politic Județean de astăzi, 17 februarie 2020.
„Eugen Graur exclus din USR, încălcare statut USR, art.13, lit.a,c,g.
Art. 13. Membrii USR au următoarele îndatoriri:
a. să respecte statutul USR, precum şi orice acte de decizie ale (în ordinea importanţei):
i. organelor de conducere naţionale;
ii. organelor de conducere din care fac parte;
iii. organelor de conducere judeţene/municipale corespunzătoare Filialei Locale de care aparţin;
iv. organelor de conducere ale Filialei Locale de care apartin;
b. sa nu întreprindă acţiuni în contradicţie cu obiectivele politice ale USR;
c. sa nu prejudicieze, prin luări de poziţie publice, interesele legitime ale USR şi ale membrilor săi;
g. să nu aibă un comportament injurios sau calomniator la adresa unui alt membru USR”,
Se arată în anunțul celor de la USR
Excluderea sa a fost unanimă cu 7 voturi pentru. Gelu Graur a fost invitat să participe la ședință, dar nu a venit, susțin USR-iștii.
Gelu Graur a ieșit public și a anunțat că se retrage din cursa electorală după ce conducerea partidului l-a pus pe locul 5 pe lista pentru Consiliul Local. Ori, prin tradiție, candidatul la Primărie se află pe primul loc pe listă și este de asemenea și președinte al Organizației Municipale a partidului.
USR nu a anunțat încă cine va fi noul candidat pentru alegerile locale, la Primăria Botoșani.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Aproape zece botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au accidentat la locul de muncă
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Durere sfâșietoare, adolescent din Botoșani mort în brațele medicilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024