A fost la București, Timișoara, Râmnicu Vâlcea sau Alba Iulia.
Însă ”țeapa” a simțit-o taman în nordul țării, la Botoșani, cu spectacolul de teatru ”Cum se face”.
Programat pentru seara aceasta de la ora 19:00, la Cinema Unirea, piesa scrisă și regizată de botoșăneanul Octavion Strunilă a fost anulată.
Nu din cauza organizatorilor, ci a botoșănenilor care au arătat un dezinteres crescut față de artiști, nefiind vândute decât câteva bilete.
Ca atare, spectacolul nu va mai avea loc.
Creaţia dorohoianului Octavion Strunilă este o super comedie de bun gust despre viața oamenilor de teatru, care aduce mereu bucurie în sufletele spectatorilor și totodată reușește să pună mari semne de întrebare vis-a-vis de cariera pe care ne-o alegem în viață.
În distribuţie, pe lângă Octavian Strunilă, îi regăsim pe Paul Ipate, deventi celebru după ce a apărut în reclama unei uriaşe companii de telefonie mobilă, dar şi la mai multe emisiuni şi producţii TV, pe Anca Dumitra, nimeni alta decât “Geaninuţa” din serialul “Las Fierbinţi” de la Pro TV, pe Dana Dembinski şi Alexandru Conovaru.
Un bilet costa 40 de lei.
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024