Astăzi, în sala Mihai Eminescu a avut loc ședința de lansare a proiectului „ZUM BT PLUS – Un plus de incluziune pentru comunitățile marginalizate din municipiul Botoșani”, depus pe Programul Operațional Capital Uman 2014 – 2020.
Parteneri în implementarea acestui proiect sunt Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Direcția de Asistență Socială (DAS) și Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ).
Obiectivul general îl reprezintă creșterea coeziunii sociale prin măsuri integrate socio – medico – educaționale ce conduc la un plus de incluziune pentru comunitatea marginalizată. Numărul persoanelor care vor beneficia de servicii integrate este de 840.
Vor fi asigurate servicii sociale/medico-sociale pentru 420 persoane, respectiv analize medicale gratuite pentru 840 de persoane.
300 copii aflați în risc de sărăcie și excluziune socială vor participa la activități de tip „școală după școală”, 20 de absolvenți de școală primară – „A doua șansă” iar 50 de tineri vor beneficia de activități educaționale.
700 de persoane vor fi mobilizate în acțiuni de combatere a discriminării și segregării (voluntariat în activități de creștere a siguranței, colectare selectivă, activități intergeneraționale, campanii de promovare a multiculturalității, etc.)
Perioada de implementare:15 luni.
Valoarea totală a proiectului: 3 milioane de lei.
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024