Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică a rubricii GALERIA CU POEȚI, câte un laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum.
Născută pe 15 aprilie 1983 la Craiova, Mina Decu este masterandă în Filozofie și Studii Europene. A fost profesoară de socio-umane și librar. A tradus din Roberto Bolaño.
Pentru cartea de debut, Desprindere (Bistrița, Editura Charmides, 2018), a fost distinsă cu mai multe premii: Premiul pentru debut al Festivalului Național de Poezie „Colocviile George Coșbuc” (2018); Premiul „Tânărul poet al anului 2018”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori (2019); Premiul pentru debut editorial în anul 2018, în cadrul Galei APLER; Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu – OPUS PRIMUM (2019).
Cele 66 de texte din Desprindere (toate fără titlu, doar numerotate) formează, de fapt, un poem – un poem al fricilor efemere și angoaselor obsesive, provocate de iubiri trăite cu frenezie, urmate de despărțiri, de sentimentul incertitudinii existențiale, de conștiința sfârșitului imanent. Stările, sentimentele nu sunt însă definite tranșant. Mina Decu pare să fie adepta unei așa-zise diafanizări poetice, a nespusului-până-la-capăt, fapt recunoscut de autoare într-un interviu pentru bookaholik.ro: „…cred în diafanizare, adică în ceva ce îți trece toate lucrurile astea, pe care tu le-ai pomenit (lucruri nespuse – n.m., L.Ț.), într-un teritoriu transparent, la care doar tu (şi eventual partenerul/a de tăcere, secret, lucru nespus) ai acces, pentru că doar tu ştii cum arată ele în lumină deplină, chiar dacă ai ales să le păstrezi după perdea, în obscuritate. Cam asta”.E un soi de poprire a spunerii până la capăt în versurile Minei Decu, o stăvilire continuă a avalanșei afective, din care se naște adevărata tensiune a poeziei.
Cei care au scris despre cartea de debut a Minei Decu au remarcat autenticitatea și interesul pentru marginalitate: „Poezia Minei Decu din Desprindere nu este una re-productivă, ci profund productivă. Procesul de reprezentare îşigăseşte aici o acută autenticitate. Autenticismul, adesea identificat/ confundat, şi prin prisma unor teorii critice, cu biografismul sau personismul, iată că poate genera un discurs original şi în proximitatea acestor direcţii: «bea votca asta/ du-te la baie şterge-ţi rujul/ despleteşte-ţi părul/ apropie-te mai mult de tine/ şi nu zice nimic»” (Ionuț Orăscu); „Privind dinspre «secunda de sticlă transparentă», avem în poezia Minei Decu o ontologie à rebours, cu obiecte, personaje, senzații, instantanee și amintiri care-i subminează mereu consistența fragilă. Marginalitatea e căutată până la emfază, la fel ca și poza retro de beatnic on theroad, gata să se desprindă de orice stație prea îndelungată” (Adrian G. Romila).
Printre debuturile în poezie a ultimilor ani, Desprindere de Mina Decu, pare să fie una dintre cărțile cele mai mature și mai echilibrate.
(Prezentare de Lucia Țurcanu, Memorialul Ipotești)
9.
e plină lumea de copii mari mamă
nu te uita așa
tu i-ai făcut pe toți
le-ai tricotat mințile în așa fel încât să le intre la apă
le-ai spus când dormeau să se ferească de îmbrățișări
să nu sărute decât pe furiș și din vârful buzelor
le-ai mai spus să râdă de orice oricât oricând
și cât pot ei de tare
măcar ai făcut și tu ceva bun pe lumea asta mamă
dar știu eu bine
că după fiecare porție sănătoasă de râs
îi închideai pe rând
în câte o cameră albă și foarte luminoasă
îi puneai într-un colț
și le spuneai
să-și îndese fața până le încape în unghiul ascuțit
până le ieșeau ochii din cap
le prindeai un braț
îl răsuceai la spate și apăsai până trosnea
lasă mâna moale ziceai
te mângâiai cu palma brațului răsucit pe obraz
îi sărutai duios vârful degetelor și nu mușcai
niciodată n-ai mușcat mamă
doar le ziceai să se-mpingă mai mult în perete
și data viitoare să râdă mai tare
11.
și ce caut eu aici
fumez și locul meu în lume se umple
voi toți cei care credeți în mine urmați-mă
zice o voce
purasmentiras
alt continent te ispitește
nu merită rezistă rezistă fată n-are rost
și știi doamne cum știi
și ce
hai să aruncăm totul celor trei surori
și să plecăm de aici
acum nu mai târziu
e un circ
te prefaci că ești fericit da dada
o circumstanță ca atare
la dracu′ asta chiar doare
ai știut de la început
și vocea susură și susură
și îți vine să spargi să strigi să ieși
și vântul
tot e bine
nu vrea nimeni să iasă
aici rămâi
și stai și râzi și zici ce mișto
în curând dansăm
și ne spunem ce dor mi-a fost
hai fugi hai fugi pe bune fugi
n-am picioare să-ți dau
genunchii-mi tremură la greu
dar tu știi mai bine
un laț nu e niciodată inel
12.
îmi simțeam capul
prins într-o cutie toracică
pe care trebuia
din răsputeri
s-o țin închisă
cu forța
48.
intensitatea pe care ți-o dă durerea
o frumusețe privită cu inconștiență
îmi vine să sap prin ea
să mă târăsc prin tunelurile cărnii ei
ca un vierme
și apoi
ca o lăcustă să forfotesc în uscăturile
dintre oase
de sub oase
de după oase
să nu existe
nimic
mai satisfăcător să mă scald într-un sânge care nu-i al meu
singurul în care mă mai pot recunoaște
mă mai pot oglindi
cu dinții rânjiți
și cu unghiile spărgând cheagurile
îți fixezi privirea în ceva
ce speri din toată inima
că nu e gol
și te agăți cu disperarea ultimului sălbatic
de orice
i-ar mai putea salva specia
de orice
i-ar mai oferi o atelă
pentru osul rupt al piciorului
de ceva ce i-ar mai da putere să alerge
până la capătul insulei
62.
când vrem să se creadă
că datul peste cap e mai ușor decât pare
le zicem celor de lângă noi că sforile sunt false
ascundem sub limbă petale
în speranța că sângele ne va deveni mai subțire
și în goana noastră după saltul perfect
se întâmplă să lăsăm în urmă câte o pălărie
nu
nu e magie
e uitarea capului în altă parte
din cauza unei ciudate mișcări
din umeri înspre gât
spre ce ar fi trebuit să fie o bărbie
nu a ta
65.
că doar așteptarea
așteptare până în buza faptei
fără anticipație
așteptare îmbinată cu presimțirea prezenței
cu spațiul gol și lung
care apasă
pe piept cu o densitate copleșitoare
doar ea e cea care rămâne
și să nu aștepți altceva decât să treacă
orice
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024