Diana Geacăr (n. 1984) scrie poezie, proză scurtă și literatură pentru copii. A tradus poeme de Anne Sexton, Anne Carson, Gwendolyn Brooks, Adrienne Rich și alți poeți americani sau britanici. În 2009, a participat la a III-a ediție a workshop-ului de traducere de poezie internațională Re:verse, organizat la Szigliget, Ungaria, de József Atilla Circle Literary Association of Young Writers (JAK). A tradus din limbile engleză și franceză și a redactat romane ale unor scriitori străini contemporani pentru editurile ALLFA și BOOKLET. Este colaborator permanent al revistei on-line de literatură și multimedia „Crevice”. A participat la mai multe festivaluri de poezie, lecturi publice și tabere de creație. Are colaborări la revistele: „Tribuna”, „Orizont”, „Tomis”, „Timpul”, „Arca”, „Subcapitol” etc.Trăiește în Târgoviște.

A debutat editorial în 2005, cu volumul bună, eu sunt diana și sunt colega ta de cameră (Editura Vinea, București), pentru care i s-a acordat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (2006). A mai publicat volumele de poezie: Frumusețea bărbatului căsătorit (Editura Vinea, București, 2009 – Premiul „Marin Mincu”) și Dar noi suntem oameni obișnuiți (Editura Cartea Românească, București, 2017). În 2018 publică volumul de proză scurtă Cine locuiește la subsol (Editura Paralela 45, Pitești – Premiul Iocan), iar în 2019, cartea pentru copii Ce văd dragonii (Editura Polirom, Iași, 2019).

Este prezentă în antologiile: Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPERA PRIMA (1998-2008) (Editura AXA, Botoșani, 2010); Portrete de frontieră / Grenz Portraits (coordonată de Rodica Draghicescu; Klak Verlag, Berlin, 2017); Exerciții de neclintire. Antologia poeților laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” – OPUS PRIMUM (1999-2017) (Casa de Editură „Max Blecher”, Bistrița, 2017).

Poezia Dianei Geacăr prezintă o lume „agresivă, rece, mecanică, indiferentă, crudă”, în care se desfășoară „experiența alienantă a omului singur” (Grațiela Benga). Făcând uz de biografism, dar și de livresc („în cel mai nobil-cistelecanian înțeles al conceptului”, subliniază Radu Vancu), iar uneori și de poetica derizoriului, autoarea exprimă „o nevoie organică de căldură și de tandrețe” (Octavian Soviany).

***

coffee break

diana du-te și tu să iei

mâncare pentru pisică și două pâini

cristi o să ducă diseară gunoiul

                      tata se joacă supaplex pe calculator

                      îi pică floricele în cap și

                      explodează

hai nu vă mai certați

ce mare scofală du-te și gata

când te întorci poate faci și

o poezie despre cât de greu ți-a fost

                     codițele rasta și blugii largi

                     nu mă fac

                     să-mi bag picioarele în

                                     adidași

                    prin cartierul meu unde

                    șmecherii spun că dacă nu ești

                    5 minute deștept rămâi prost

                    toată viața

                    de fapt

                    îți faci obstacole singur / ca niște mici surprize

                    până la vânzătoarea din colț care

                    vai ce ten mișto ai

                    prin asfaltul mâncat (ăsta știe multe)

beau bere în pat ca femeia

(ne-am obișnuit să fim cool și / singuri)

repet drumul în gând

                       sar dintr-un picior în altul șotronul

                       cu fetițele

                       iar și iar

                       mă întâmpină mama să

                       nu pierd cumva restul de bani prin haine și

vai diana

ce naiba doar o pisică ai și tu

nu știai că-i place whiskas

                         (din bună, eu sunt diana și sunt colega ta de cameră)

Rochia în floarea vârstei

Ca spirit al copacului deții atâtea secrete încât

toamna este esențial să-ți amintești

că ai o formă umană:

rochia purpurie foșnește când ies

la plimbare, atinge din mers

copacii, cad în stoluri

frunzele și

valuri de părinți,

în librăria din centru:

caiete de română și matematică, cărți

cu o singură poveste sau cu mai multe.

Depinde ce vârstă are copilul dumneavoastră.

Pantofii purpurii împing pământul

și părul flutură în aerul cald, ridicat

de ciocurile păsărilor, tot mai sus

printre ramurile verzi, luminate, se scutură

de povești în parcul din centru, unde

spiritele dorm tot timpul,

asurzite. Ca-ntr-o poveste fără sfârșit,

vin aici și mai îmbrățișez un copac.

Fetițele presară pe trotuarul din fața mea

castane care în orice minut pot exploda.

Zâmbesc sau râd în hohote,

când vor să scape de spirite.

Nu-mi pot aminti vremea când zâmbeau

oamenii străini la mine. Îmi amintesc doar

telefonul care m-a făcut

să chicotesc și să tremur.

M-a întrebat dacă îl mai iubesc.

Ei m-au întrebat toată ziua

cine a fost și ce voia.

Le-am spus că era o greșeală.

Lui îi spusesem că da.

                         (din Frumusețea bărbatului căsătorit)

***

Acum să te văd și pe tine părinte

Stăm lungiți în dormitor și ne uităm la Discovery.

și crocodilii sunt simpatici când sunt mici, îmi spune

tatăl meu. În curând o să facă transplantul medular.

Eu încep să râd. Mai știi, îl întreb dintr-odată,

când mi-ai răsturnat găleata de gunoi

în pat pentru că n-am vrut s-o duc

exact în momentul ăla. Şi râd iar. Nu i-am spus

niciodată că nu-mi plăcea să duc gunoiul

pe lumină, pentru că zgomotul pe care îl scotea găleata

când o loveam de ghenă mi se părea că invită

cartierul să-ți noteze data, ora și împrejurările

în care au surprins un animal rar. Acum mă uit la el

și îl aștept să râdă. Își ține un picior ridicat, cu genunchiul

îndoit. După chimioterapie, are pielea cenușie, uscată și subțire,

carnea îi atârnă pe os. Ochii îi sunt ieșiți din orbite și pe cap

i-a crescut puf galben. Așa am făcut, mă întreabă

cu o voce spartă, iar eu îmi retrag cuvintele

pe rând, până când nu mai rămâne decât teama.

                       (din Dar noi suntem oameni obișnuiți)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: