Pe lângă o mulțime de vitezomani, oameni care au comercializat fără drept petarde și pocnitori și bețivi la volan, sărbătorile de iarnă au adus la Botoșani și un furt pe care nu îl întâlnești chiar în fiecare zi.
Pensiunea ”Fată verde” din satul Șoldănești a rămas fără armăsarul alb (foto), o combinație între pur sânge și lipițan, care constituia o veritabilă atracție pentru turiști.
Acesta era îngrijit de un localnic la proprietatea sa, iar în noaptea de 29 spre 30 decembrie i-a dispărut din gospodărie.
A reclamat furtul polițiștilor, însă administratorul amintitei pensiuni ecologice este profund nemulțumit de modul în care au reacționat oamenii legii din comună.
Ieri în jurul orei 11:00 acesta ne-a relatat că nici un reprezentant al postului de poliție din Blândești nu i-a solicitat vreo relație, deși calul are implantat CIP.
În disperare de cauză, pe 2 ianuarie a sunat la unitatea MAI din comună, de unde susține că i s-a răspuns de către un lucrător că este abia a doua zi din an și, ca atare, are liber.
”Nici un fel de polițist nu și-a făcut apariția să mă întrebe de cal, să îmi ceară o informație, ceva. Parcă avea aripi și a zburat. Parcă ar fi o găină reciclată de la second-hand. Bine că plătim taxe și impozite”,
Tudor Bucșinescu, manager pensiunea ”Fată Verde”.
Acesta susține că în noaptea respectivă prin sat și-au făcut apariția două automobile, între care un BMW, care ar fi ”securizat” calea unei mașini de transportat animale și tocmai de aceea era atât de nemulțumit de atitudinea oamenilor legii.
Miercuri la amiază, reporterul Botoșăneanul a solicitat Inspectoratului de Poliție Județean informații despre ancheta privitoare la hoția de la Șoldănești, iar purtătorul de cuvânt a comunicat că există un dosar penal înregistrat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și se efectuează cercetări.
Coincidență sau poate nu, la scurt timp oamenii legii au cerut relații administratorului pensiunii despre calul dispărut.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024