Fostă elevă a Colegiului Național Mihai Eminescu, în 2017 s-a situat printre primii zece din țară la promovarea examenului pentru Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.
Lorena Chelaru, fiica primarului comunei Pomârla, Dumitru Chelaru a intrat la Academia de Poliție, la specializarea drept, cu o medie de promovare care a clasat-o în top zece la nivel național.
În urmă cu 4 ani a reușit să promoveze examenul extrem de dificil, iar performanța ei este cu atât mai de apreciat cu cât, 52% dintre fetele înscrise au fost declarate respinse, iar Lorena Chelariu a obținut la probele sportive rezultate specifice candidaților băieți.
Lorena Chelariu a obținut nota 9,10 la română, 8,80 la istorie, 8,50 la limba străină și a promovat cu media generală 8,80, fiind a cincea după medie, în condițiile în care mediile au fost apropiate.
Patru ani mai târziu a absolvit pe podium, adică prima pe țară, la specializarea drept – poliție de frontieră.
„Doresc tuturor părinților aceleași bucurii pe care le-am trăit eu în momentele solemne ce au încununat absolvirea cu succes a cursurilor Academiei de Poliție Alexandru Ioan Cuza București”,
a transmis extrem de fericit primarul Dumitru Chelaru
Primarul de la Pomârla mai are și un băiat care anul acesta a terminat Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, și are diplomă de inginer horticol.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Accident feroviar: Femeie lovită de trenul Dorohoi – Iași
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024