Sunt oameni necăjiți în comuna Românești pentru care Primăria face tot ce poate ca să le sară în ajutor. Sunt, pe de altă parte, și oameni care cer ajutorul fără să îl merite și care cu fiecare bănuț pe care îl primesc, parcă se înrăiesc și mai tare, cum este și cazul a patru frați din sat.
Familia C. din Românești este una săracă și dezorganizată. Doi dintre frați sunt în Penitenciar, iar ceilalți doi care au rămas, s-au făcut cunoscuți în toată zona ca fiind extrem de agresivi și, când beau mai mult, sar la bătaie din orice motiv stupid.
Primarul comunei, Gheorghe Huțanu, spune că sunt cei mai dezordonați oameni din comună, bat constant la ușa lui ca să ceară ajutor financiar, dar de fiecare dată se dovedesc a fi o dezamăgire.
„Tot vin la mine, nu au niciun leu. Pe cel care e necăjit, îl ajut, dar ăștia fac numai necazuri, fură tot satul”, a spus primarul.
Necazul cel mai mare este că de fiecare dată când se îmbată, pun polițiștii și medicii pe drum cu fel și fel de amenințări care pun autoritățile în gardă, de la amenințări cu suicidul, la scandaluri pe care le provoacă. De fiecare dată se aleg cu amenzi și, potrivit primarului din comună, acestea s-au tot adunat de-a lungul timpului până au ajuns la „aproape jumătate de miliard”.
(C.B.)
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024