A vorbit la final de mandat și fostul subprefect Gelu Țigănucă. Nu a ocolit să declare că plecarea din Prefectură i-a stârnit o stare de părere de rău și mai ales, nu a ezitat să afirme că încetarea atribuțiunilor de subprefect l-a luat prin surprindere.
Gelu Țigănucă a ținut un discurs din picioare, deși prefectul i-a spus că poate vorbi așezat. A insistat să stea în picioare și a avut următoarea alocuțiune:
”Astăzi are loc o predare de ștafetă pentru funcția de subprefect. Vreau să mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și care au avut încredere în mine. Dle prefect, vă mulțumesc pentru siguranța și echilibrul pe care mi le-ați transmis în multe momente de decizie.
Colectivul Instituției Prefectului este un colectiv frumos de care m-am atașat și care rămâne în inima mea. În activitatea pe care am desfășurat-o, m-am înconjurat de profesioniști, oameni deosebiți și pot să spun că în acțiunile și activitățile pe care le-am întreprins împreună, am obținut rezultate pe măsură.
Plec așadar cu sentimentul datoriei împlinite. Trebuie să fiu sincer și să recunosc că mi-aș fi dorit ca mandatul meu să înceteze altfel. Dar, Dumnezeu mi-a oferit o altă lecție. Sper să o fi învățat. Doresc dnei subprefect Elena Coșman succes în activitatea pe care o va desfășura, iar dvs. tuturor, celor de față vă spun la revedere și vă doresc multă sănătate. Dumnezeu să ne ajute!”.
A fost aplaudat de salariații din Prefectură care s-au ridicat în picioare, imediat ce Gelu Țigănucă a terminat de vorbit. (G.E.)
VEZI ŞI:
Învestire cu moment de reculegere, fost și actual subprefect umăr lângă umăr – VIDEO & GALERIE FOTO
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024