Mijlocaşul formaţiei Universitatea Craiova, Reagy Ofosu, a prefaţat ieri confruntarea cu FC Botoşani, programată sâmbătă, de la ora 19.30, în Moldova.
Reagy Ofosu a admis că este un meci special pentru el, dar că îşi doreşte ca punctele să ajungă în Bănie.
„Este un meci special pentru mine, pentru că joc împotriva fostului meu club. Dar acum sunt la Craiova şi ne dorim să câştigăm partida de peste două zile. Trebuie să câştigăm acest meci, pentru că ultimul (cu Chindia – n.r.) nu a fost prea bun pentru noi. Botoşani are probleme de lot, sunt câteva cazuri de Covid, dar cred că şi cu absenţele care sunt formează o echipă bună, un prim 11 bun, care să evolueze împotriva noastră. Nu va fi un meci uşor şi trebuie să fim pregătiţi. Bineînţeles că putem reveni pe primul loc. În ultimele două săptămâni am muncit bine sub comanda noului antrenor şi suntem pregătiţi să câştigăm. Ar fi bine să redevenim lideri acum, dar campionatul este lung şi trebuie să încercăm să câştigăm cât mai multe partide“, a spus, potrivit gds.ro, Reagy Ofosu.
„Am vorbit cu câţiva dintre foştii colegi de la Botoşani şi am glumit puţin pe seama meciului. Când o să fim pe teren nu o să mai fim prieteni şi este normal să-mi doresc să plecăm de acolo cu toate cele trei puncte. Am făcut antrenamente tactice şi am studiat modul de joc al celor de la Botoşani. Antrenorul m-a mai întrebat şi pe mine câteva lucruri, dar Papură cunoaşte foarte bine tactica Botoşaniului şi cu siguranţă ştie ce are de făcut“, a completat fotbalistul Ştiinţei.
Reagy Ofosu speră să nu mai rateze atât de mult ca în meciurile trecute, să fie mai inspirat la finalizare, scrie gds.ro.
„Presiune este oriunde, fie că joci la Craiova sau la o echipă din liga a 4-a. Muncesc din greu şi îmi doresc să marchez cât mai multe goluri. Bineînţeles că am avut câteva ocazii bune să înscriu în meciurile trecute, dar am luat deciziile greşite. Acum muncesc din greu şi sper să iau deciziile corecte”.
Întrebat dacă este dezamăgit că încă nu au revenit fanii în tribune din cauza pandemiei şi că încă nu i-a cunoscut, Reagy Ofosu a spus:
„Când am venit prima dată aici cu FC Botoşani am văzut că fanii Universităţii Craiova sunt minunaţi. Publicul reprezintă un mare avantaj pentru echipa noastră, dar acum nu putem să beneficiem de acest avantaj din cauza pandemiei. Sper să ne revedem cu suporterii noştri cât mai curând posibil“.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 30 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 1.500 de abonamente pentru elevi eliberate de Eltrans
Oana Sava
Oct 29, 2024
Un adolescent de 15 ani din Suceava și-a strivit mortal nepoțelul de nici doi ani cu un microbuz
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024