Ieșit public pentru declarații, Cătălin Flutur a declarat că dorește să dezvăluie o serie de nereguli care au avut loc în seara alegerilor, după închiderea urnelor.
A făcut referire la 200 de procese verbale greșite completate de președinții secțiilor de votare și care ar fi dus și la blocajele din sistem.
„Începând cu ora 19:00, președinții secțiilor de votare au forțat membrii comsiilor să semneze procesele verbale în alb. O parte ne-au întrebat și le-am spus: nu semnați nimic. O parte au semnat. S-au semnat procese verbale în alb, s-a numărat cum s-au numărat și la urmă s-au trimis”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
A doua zi, PSD Botoșani a transmis un comunicat de presă prin care îi cerea primarului Flutur să nu exercite presiuni asupra președinților din secțiile de votare.
„Eu a doua zi, deci în cursul zilei de ieri nu mai puteam să fac o presiune pe nimeni. Eu ce am făcut, am făcut în seara alegerilor, înainte de închiderea secțiilor de votare”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Cătălin Flutur a mai arătat că Biroul Electoral al Circumpscripției Municipale au acceptat astfel de procese verbale, ba chiar le-au introdus în sistem.
„Avem cazuri concrete de modificare a proceselor verbale din secții. Cu modificări grosolane, vizibile în procesul verbal, dar ulterior luată de bună modificarea în ceea ce a ieșit din Biroul Electoral. Logica spune în felul următor, dacă există un singur indiciu că s-a încălcat legea, automat trebuiau renumărate buletinele de vot”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
A oferit un exemplu la Secția de votare 80 din municipiu unde s-au renumărat buletinele de vot doar pentru candidatul PSD care inițial avea 163 de voturi. După renumărare, Cosmin Andrei ar fi rămas doar cu 162 de voturi, cel în plus fiind de fapt acordat lui Florin Nicoi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Aproape zece botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au accidentat la locul de muncă
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
Durere sfâșietoare, adolescent din Botoșani mort în brațele medicilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024