Primarul liberal al municipiului Botoșani speră ca rezultatele referendumului și alegerilor europarlamentare să îi determine pe consilierii locali social-democrați să își reconsidere atitudinea pe care o au în deliberativul municipal.
A devenit o obișnuință ca aleșii PSD să se împotrivească unor proiecte propuse de edilul șef, ultimul fiind tăierea tuturor celor 500.000 de lei pentru promovarea Cornișa Aquapark & Sports.
”Ei, întotdeauna, spuneau un lucru: am câștigat alegerile locale cu 170 de voturi (la Consiliul Local – n.r.), uitând că au pierdut la Primărie cu 2.000 și ceva de voturi. Deci, care este voința botoșănenilor: 170 de voturi sau 2.000 și ceva? Cred și sunt convins că își vor schimba atitudinea”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani.
Edilul șef a socotit cu maximă exactitate cât a trecut din momentul în care Dreapta nu a mai câștigat alegerile în dauna Stângii.
”Sunt extraordinar de fericit că după șapte ani și 20 de zile – și știu termenii datelor – PSD-ul a pierdut. Pentru că a pierdut clar în fața Dreptei. Vreau să felicit toți colegii din Partidul Național Liberal din județ și din țară, care au muncit extraordinar pentru faptul că după, repet, șapte ani și 20 de zile de la căderea Guvernului Ungureanu, în sfârșit Dreapta câștigă un scrutin în România”,
Cătălin Flutur, primar PNL de Botoșani.
În ultimii șapte ani Dreapta a pierdut toate scrutinele, mai puțin cel prezidențial.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024