În jurul orei 1:00 Cătălin Flutur şi-a strâns echipa de la Mişcarea pentru Botoşani şi a făcut primele declaraţii oficiale pe seama rezultatelor parţiale care îl dau pe locul al doilea. El şi-a recunoscut indirect înfrângerea şi a anunţat că împreună cu noii aleşi va face o opoziţie activă în Consiliul Local. Redăm câteva pasaje din discursul celui care a condus oraşul timp de opt ani. Restul îl puteţi vedea mai jos într-un video emoţionant, în care la final noii „verzi” şi-au aplaudat şeful.
Cei care au câştigat trebuie să confirme, chiar dacă noi am stabilizat criza, chiar dacă noi am fost cei care ne-am luat efectele negative ale crizei. PDL niciodată nu va dispărea pentru că, după câte aţi văzut probabil şi dvs. în timp, este cea mai unită echipă din tot ce înseamnă măcar la nivel de Botoşani partide politice
Rezultatul este foarte înşelător, o prezenţă masivă la vot în prima parte a zilei ne-a dus pe acele segmente care încă au nişte reminiscenţe de stânga. Ce s-a întâmplat după-amiază aproape că nu mai contează, dar a fost o ploaie, tinerii care încă mai înţeleg ceva probabil nu au avut timp să ajungă la vot
O să analizăm aceste rezultate în BPJ, la nivel de partid, o să le analizăm în consiliul de conducere al Mişcării pentru Botoşani şi vom vedea ce se întâmplă
Accept mandatul de consilier pentru că trebuie să fiu acolo şi eventual să trag de mânecă pe cei care vor încerca să ducă Botoşaniul în altă direcţie, nu în direcţia pe care am croit-o noi
Botoșăneancă celebră aleasă pentru un reality -show de senzație
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Prima Cupă de șah rapid organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Botoșăneanul care și-a omorât soția în scara blocului s-a sinucis în celulă
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Specialiștii ANTIDROG și polițiștii botoșăneni, în dezbatere cu zeci de elevi de la liceu din județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Polițiștii, întâlnire cu elevii unei școli din Botoșani în Săptămâna Altfel
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024