Fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani, Florin Țurcanu susține că a vorbit deja cu avocații săi pentru a deschide în instanță o acțiune pentru atragerea răspunderii în cazul neimplementării proiectului de modernizare a drumului strategic.
Consiliul Județean riscă să piardă finanțarea europeană după ce a scos în mod repetat lucrările la licitație și nu s-a prezentat niciun constructor.
Florin Țurcanu în calitate de vicepreședinte ALDE susține că de la 1 martie va face deplasări în teritoriu și cheamă oamenii să semneze petiția publică pentru drumul strategic.
Vrea să se îndrepte împotriva consilierilor județeni și a șefilor de la Județ.
„În primul rând ne interesează zona Sulița – Călărași travsersată de proiectul unde trebuia să fie implementat drumul strategic. Vom solicita public tuturor factorilor de decizie și mă refer și la consilierii județeni. Eu am fost în CJ. Consilier județean nu înseamnă că vii la ședință, îți pierzi timpul acolo cât durează ședința, încasezi indemnizația. La momentul acesta cheltuiala pe consilieri județeni, cu impozitare se ridică la peste 500 de milioane de lei vechi. Cu conducătorii CJ avem o cheltuială de peste 1 miliard de lei vechi lunar”,
Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani
Niciun consilier județean nu și-a depus vreun raport de activitate, susține Florin Țurcanu prin care să explice ce a făcut în comisiile de specialitate și ce proiecte a propus. Mai ales că în calitate de fost președinte cunoaște regulamentul CJ.
„Nu am văzut niciun consilier județean sau grupul consilierilor județeni, că avem două grupuri, PSD și PNL care să vină să propună un proiect de hotărâre prin care să ceară rectificare bugetară, să ia bani de la alte capitole, să vină cu cofinanțarea obligatorie pentru a implementa programul strategic să nu pierdem 76 milioane de euro. La momentul acesta onorabil ar fi să-și doneze toate sumele pe care le-au încasat unui centru de copii, unui centru de bătrâni, unor oameni care sunt în nevoi. Pentru că dacă nu ai făcut nimic și ai încasat indemnizația”,
Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani
Liderul ALDE face apel la cetățeni să vină alături de el în acțiunea colectivă pe care o va înainta instanței de judecată. Cei care și-au distrus mașinile pe drumurile județene dar și cei a căror afaceri au avut de suferit.
„Voi cere personal tuturor cetățenilor care au avut probleme financiare din cauza neimplementării acestui drum, mă refer la mașini stricate, firme care nu și-au putut dezvolta afacerile. Vom depune acțiuni în instanță și o să cerem în solidar conducătorilor CJ cu tot cu consilieri să răspundă în fața instanțelor de specialitate de ce nu au implementat acest proiect și vom vedea dacă instanța îi va pune să plătească anumite despăgubiri. Când vor vedea că vor avea mii de sesizări în instanță, vor veni să argumenteze”,
Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani
În schimb, Florin Țurcanu nu a fost la fel de pornit împotriva funcționarilor din CJ care, spune el, ar fi susținut licitația pe tronsoane a drumului strategic. Astfel s-ar fi rezolvat marea problemă de la nivelul județului, ar fi fost deschise patru mari șantiere iar lumea ar fi fost mulțumită.
Mai mult, șefii CJ ar fi trebuit să efectueze o expertiză pentru stabilirea prețului corect la kilometrul de drum și să caute soluții pentru ieșirea din impas.
„Nu se poate dle, mi se pare că șantajăm dezvoltarea județului. Am avut o discuție cu dl Birta acum o lună de zile și mi-a spus: nu mă interesează, pot să-i pierd (cei 76 milioane de euro n.r.). M-am uitat la el și am spus, dle vicepreședinte, mă doare sufletul, am mers la Neamț, la Ministerul Dezvoltării, am stat la uși, am făcut tot ce se putea să avem acel drum strategic legat de Iași – Botoșani – Suceava, cum vă puteți exprima așa? –Aaa, că-l fac eu pe banii mei – Care bani, dle? 76 de milioane de euro înseamnă 5000 de miliarde. Noi nu avem bani să construim un centru de copii. N-am făcut nimic, un cămin de bătrâni, n-am făcut nimic. Nu se poate, este un sabotaj”,
Florin Țurcanu, vicepreședinte ALDE Botoșani
Liderul ALDE a vorbit deja cu avocații și este decis să cheme consilierii județeni în instanță pentru a răspunde administrativ în fața cetățenilor.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Poate să vină iarna: Șeful cel nou de la „Drumuri” chemat la raport în ședință – VIDEO
Oana Sava
Oct 31, 2024