12 iulie este o zi de sărbătoare pentru toți statisticienii din România. În urmă cu exact 157 de ani Alexandru Ioan Cuza a promulgat Ordonanța Domnească prin care statua înființarea statisticii oficiale în România.
Importanta zi a fost marcată cum se cuvine la Direcția Județeană de Statistică (DJS) Botoșani. Directorul executiv Valentin Popa a invitat oficialitățile județului, omologi din regiunea nord-est și chiar oaspeți din Republica Moldova.
”În nume personal și în calitate de director executiv al DJS Botoșani, țin să apreciez rezultatele obținute de colegii mei, conduita etică și profesională de care dau dovadă zi de zi, eficiența și randamentul la cote maxime, precum și lucrările de referință ale noastre”,
Valentin Popa, director executiv DJST Botoșani.
Acesta a trecut în revistă alegerile, recensămintele, publicațiile anuale și lunare.
Vizibil emoționat, tânărul director a vrut să dea cuvântul președintelui Consiliului Județean Botoșani, însă Costică Macaleți i-a șoptit că întâi trebuie să cedeze microfonul reprezentanților Legislativului. Cum în sală se aflau Doina Federovici și Tamara Ciofu, au vorbit pe rând cele două parlamentare. Senatoarea și-a amintit de perioada în care a condus DJS Botoșani, iar deputata a menționat că aproape în orice moment al meseriei sale de medic face trimiteri la date statistice privind incidența respectivei boli. Ambele au primit câte o diplomă și un buchet de flori, de aceleași atenții având parte și directoarele DJS-urilor din Moldova prezente la eveniment.
Invitat din Republica Moldova, profesorul universitar Grigore Pîrțac a dat și o notă de patriotism evenimentului. El a menționat că ”Statistica este Istoria în repaus” și a amintit de hotarul Imperiului Țarist și faptul că ”Primăria era în România, iar cimitirul în Rusia și trebuia învoire ca să poți să mergi să înmormântezi o persoană. Vă dați seama, a fost durere. Și durere a fost și în 1940”. Concluzia? ”Ar trebui calculat indicatorul de fericire, nu Produsul Intern Brut per cap de locuitor”. (S.B.)
Gabriela Erdic
Oct 23, 2024
Vicele Birta, către Doina Federovici: Ați avut mână de fier și baterii Duracell - VIDEO
Oana Sava
Oct 23, 2024
Premierul Ciolacu vine la Botoșani
Sergiu Bălășcău
Oct 23, 2024
Botoșănean de 20 de ani dat jos din tractor de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024