Are numai 22 de ani şi deja a debutat în lumea fascinantă a scriitorilor. S-a îndrăgostit de peniţă încă de prin clasa a VIII-a când a început să creioneze timid câteva versuri, pentru ca mai apoi, câţiva ani mai târziu să debuteze ca poet. A îndrăgit poezia şi tocmai şi-a lansat prima sa carte intitulată „Respiraţii din reclame”.
Este vorba despre Răzvan Buzilă, fiul directorului de la Casa Judeţeană de Pensii, Ioan Buzilă. Joi, în prezenţa mai multor şefi de instituţii, salariaţi din sfera serviciilor publice, scriitorul Gellu Dorian şi directorului Teatrului Mihai Eminescu, a avut loc lansarea de carte a tânărului poet.
Răzvan Buzilă a participat la un concurs naţional de poezie, manuscrisul său fiind declarat de membrii juriului cel mai bun din alte 40. „
Premiile Vinea”, ediţia XX-a 2011 a fost rampa de lansare pentru botoşănean, volumul său fiind distins cu
marele premiu pentru debut în poezie. „
Este din această tânără promoţie unul din cei mai buni poeţi după mine, înscriindu-se pe linia celor plecaţi de la Botoşani, de la Cristian Bădiliţă, Dan Lungu, Dan Sociu, Răzvan Buzilă. Asta ar fi linia pe care aş enumera-o eu având în vedere pe cei care au confirmat şi vor confirma de aici încolo. Eu îl felicit şi îi spun „Bine ai venit în rândul poeţilor” să ştii că viaţa nu e blândă aici, sunt şi palme şi buchete de flori şi iubiri şi trădări, încât trebuie să te căleşti, să ştii că pasul tău trebuie să fie al tău”, i-a transmis
Gellu Dorian tânărului poet.
Tânărul poet a adresat câteva cuvinte celor care i-au fost alături la lansarea primei sale cărţi adresându-le mulţumiri dar şi o primăvară frumoasă. „
Pentru mine poezia a fost un simplu fapt, nu mă aşteptam niciodată gândurile mele să fie redată prin ea. Aşa că mulţumesc celor care mi-au premiat gândurile şi prin asta mi-au spus că gândesc bine”, a spus şi
Răzvan Buzilă care mai apoi a dat citire unui text propriu pentru cei prezenţi pentru a exprima cât mai succint gândurile sale care l-au călăuzit spre poezie. Volumul „Respiraţii din reclame” a fost tipărit în 400 de exemplare şi se va găsi în librării la preţul de 15 lei. Răzvan Buzilă este născut pe data de 11 septembrie 1989, este student la Facultatea de Artă, secţia foto – video din Iaşi. Coperta volumului este făcută de autor şi este intitulată „autoportret”.
Gabriela ERDIC
„sms de la x pentru y”
ai să pleci la munte
ai să pleci la mare
ai să mergi în locuri în care am fost împreună
şi ai să-ţi aminteşti că aerul ăla a fost respirat de amândoi
în acelaşi moment fix în acelaşi fel
o să faci sex mult
şi de fiecare dată ai să te gândeşti cum era dacă făceai dragoste
o să vezi răsăritul beat mort dar n-ai să te mai bucuri la fel
o să vrei să fiu acolo
şi-o să fiu la ţări distanţă
o să plec din oraş când tu o să treci a 12-a
o să te gândeşti că de ce a 12-a mea a fost atât de marfă
dar răspunsul e simplu erai tu
nu îi va păsa nimănui ce ţi-a zis profu de mate
şi nici că ai fost varză la bac
că ţi-ai dat prea maxim şi acum regreţi
o să vină crăciunul
şi-o să stai în casă pentru că o să te doară măseaua
fără mine lângă tine şi străzile iarna
toate străzile mici şi întortocheate îşi vor părea dubioase
fiindcă pe ele noi ne-am plimbat de mii de ori
n-o să mai fie instalaţia din ficus
şi nici bomboanele de la ruşi atât de bune
şi-o să te întrebi zilnic dacă raţiunea a învins inima
şi nu vei şti niciodată cu ce te-ai ales de fapt
iar eu am să-ţi cumpăr ceva din roma
dar n-am să-ţi dau cadoul
şi va rămâne mereu incertitudinea că putea fi altfel
începând cu o cafea la unşpe noaptea
când am vrut să vin după tine şi tu ai fost nasol
la mesajul ăsta nu ai ce răspunde
pentru că se pare că doar pe mine mă afectează când te văd
dar păstrează-l nu-l şterge astăzi
păstrează-l până vei şti
că pentru iubire
se face orice
Răzvan Buzilă